Legea contabilităţii: prima lectură la Parlament .

0
439

Proiectul legii contabilităţii, care îşi propune să transpună parţial Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, a fost prezentat Parlamentului în mod prioritar şi susţinut în prima lectură.

Confom Acordului de Asociere, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a armoniza prevederile legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte rapoartele financiare în conformitate cu prevederile Directivei. În momentul în care am început să elaborăm legea noastră, am observat că destul de multe prevederi ale legii corespund deja cu prevederile Directivei şi doar pe câteva componente au fost făcute modificări substanţiale, a anunţat Vice-ministrul Finanţelor, Veronica Vragaleva.

Menţionăm că noua Lege a contabilităţii se va aplica, comparativ cu cea în vigoare, și asupra reprezentanțelor permanente ale entităţilor nerezidente şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate independentă.

În acelaşi timp, ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară a instituţiilor publice, finanţate din buget, urmează a reglementată de Legea finanţelor publice.

Principalele prevederi ale proiectului sunt:

Clasificarea entităţilor şi grupurilor, în scopul ţinerii contabilităţii şi raportării financiare

Definiţia entităţilor de interes public

• Componenţa situaţiilor financiare individuale

• Cerinţele obligatorii de dezvăluire a informaţiei în notele explicative ale situaţiilor financiare

• Conţinutul raportului conducerii

• Cerinţele de întocmire şi auditare a situaţiilor financiare consolidate.

Referitor la enităţile de interes public, Vice-ministru a menţionat că lista entităţilor va fi completată cu încă 17 astfel de instituţii.
Dacă la zi avem 32 de entităţi de interes public, noua redacţie prevede deja 49 de entităţi, din cele 17 care au foat adăugate, 11 sunt entităţi cu cotă majoritară de stat şi 6 întreprinderi de stat, a menţionat Vice-ministrul.

Deputaţii au fost interesaţi de costurile implementării noii legi, suportate de agenţii economici. În acest sens, Veronica Vragaleva a menţionat că grupul de lucru a analizat acest aspect din două perspective: costul pentru instruiri şi pentru soft-uri.

Referindu-ne la costuri, vorbim de două categorii de cost. Primul este legat de instruirea contabililor care urmează să se conformeze şi al doilea se referă la noile soft-uri. Noi ne-am luat angajamentul să instruim contabilii în cadrul programului anual, care este gratuit. În cazul în care contabilul nu va putea participa la aceste trainiguri, costul unui curs este în jur de 1500 lei, cheltuielile respective fiind deductibile în scopuri fiscale. La partea de soft-uri, care vor fi mai simplificate, costul total pe ţară va fi în jur de 20 mil. lei, a specificat Vice-ministrul.

Comisia a solicitat avizul Academiei de Studii Economice, a trei asociaţii ale contabililor profesionişti, trei asociaţii de business, precum şi a unor instituţii publice. Reprezentanţii ACAP şi AFAM s-au expus pentru susţinerea proiectului, prezentând şi unele propuneri, a subliniat Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă.

Proiectul de lege mai prevede obligativitatea întocmirii situaţiilor financiare consolidate de către entitatea-mamă sau de entitatea care controlează una sau mai multe entităţi. Vor fi scutite de la această obligaţie grupurile mici şi mijlocii, cu excepţia cazului în care una din entităţile afiliate este entitate de interes public.

Conform proiectului, în scopul ținerii contabilității și raportării financiare, entitățile vor fi clasificate
în entități micro, mici, mijlocii și mari, iar grupurile în mici, mijlocii și mari, in dependență de următoarele trei criterii — veniturile din vânzari, totalul activelor și numărul mediu al salariaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here