Tuberculoza la sate. De ce creşte numărul bolnavilor de TBC în Nisporeni

0
436

Go to the profile of Moldova Plus

Medicii din Nisporeni atrag atenţia că numărul cazurilor de tuberculoza este în creştere. Cea mai mare prevalenţă a bolii este în sate, cu 61 cazuri la 100.000 de locuitori.

Tuberculoză (TB) este o boală contagioasă. Ca şi obişnuita răceală, tuberculoza se transmite prin aer. Doar unii bolnavi pot transmite boala altor persoane,  anume cei care au un număr mare de microbi în plămâni, pe care îi pot exhala în exterior (tuberculoză activă/cu frotiu pozitiv). Când persoanele bolnave tuşesc, strănută, vorbesc sau scuipă răspândesc în aer germenii TB, cunoscuţi drept bacili Koch. Netratată, orice persoană cu TB activă va infecta în medie între 10 şi 15 persoane pe an.

NINA IONIŢĂ, FTIZIATRU: ”În 2017 numărul pacienţilor cu tuberculoză pulmonară activă s-a majorat considerabil, situaţia este foarte gravă, deoarece Nisporeni ocupă primul loc pe ţara. Astăzi avem la evidenţă 72 de persoane cu tuberculoză, dacă facem o comparaţie cu anul trecut, la sfârşitul anului am avut 50 de persoane, adică practic odată şi jumătate s-a majorat numărul pacienţilor. Avem şi copilaşi, 4 copii cu tuberculoză activă, dar cred eu că numărul pacienţilor cu tuberculoză printre maturi şi copii nu este cel real, adică mai sunt câteva cazuri ascunse pe care noi suntem nevoiţi să le depistăm. Cel mai grav este şi faptul că printre aceşti 72 de bolnavi, jumătate dintre ei sunt cu forme deschise, adică conform datelor ştiinţifice, dacă un pacient bacilifer infectează 10-15 persoane atunci noi astăzi suntem puşi în pericol absolut toată populaţia raionului.”

O persoană se poate infecta inhalând doar un număr mic de bacili, însă doar una din 10 persoane care au fost infectate va face boala efectiv. În restul de 9 cazuri, bacilul este ţinut sub control de sistemul imunitar. Bacilii TB nu dispar însă din organism, ci, protejaţi de o foiţă de ceară subţire, pot “dormi” ani la rând, a explicat Nina Ioniţă. Când sistemul imunitar al persoanei este slăbit, acesta nu mai poate ţine microbii sub control şi poate apărea îmbolnăvirea, chiar la mulţi ani după infectare.

O treime din populaţia lumii este acum infectată cu bacili TB, 5-10% dintre persoanele infectate cu bacili TB (şi care nu sunt infectate cu HIV) se îmbolnăvesc sau se infectează cândva în viaţă. Persoanele infectate atât cu HIV, cât şi cu bacilii TB au probabilitate mare de a face tuberculoză.

Potrivit medicilor de la Nisporeni, numărul pacienților infectați poate fi mult mai mare decât cel oficial. Asta, pentru că există riscul ca în fiecare zi cineva să se infecteze.

În fiecare săptămână organizăm ședințe, la care vorbim despre fiecare bolnav în parte, prezentăm rezultatele după o săptămână de lucru. Totuși, unii bolnavi continuă să infecteze alte zeci de persoane”, explică Nina Ioniţă.

 

 

 

 Oamenii din Nisporeni sunt conştienţi de pericolul acestei maladii.

 Pentru a preveni acest risc se impune o diagnosticare cât mai devreme a bolii, aplicarea tratamentului corect şi complet, în acest sens un rol important revenind medicilor de familie.

CAROLINA MĂTĂSARU, MEDIC DE FAMILIE:Conlucram intens cu administraţia publică locală, comisariatul de poliţie pentru a examina mai activ pacienţii din grupul de risc sporit. Împreună cu reprezentanţii Centrului de Diagnostic din Chişinău ne-am deplasat în satele vecine cu un flurograf portativ cu care am reuşit să depistăm mai multe cazuri de TB în stadii incipiente. Totodată, noi am  efectuat reacţia Mantoux la mai multe şcoli şi grădiniţe din raionul nostru, însă din păcate am fost refuzaţi în unele instituţii. Părinţii trebuie să înţeleagă că acest test nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare ci este o metodă care ne ajută să depistăm în stadii incipiente, ne ajuta să prevenim maladia, nu este un vaccin, este doar o probă.

Specialiştii din Nisporeni atenţionează că un risc sporit îl prezintă moldovenii care muncesc în străinătate.În prezent tratamentul împotriva tuberculozei este asigurat de stat, însă peste 10 la sută din pacienţi abandonează tratamentul. Potrivit medicilor principalele simptome ale tuberculozei sunt tusa care persistă mai mult de 3 săptămâni, febră, respiraţia dificilă, oboseala, lipsa poftei de mâncare şi scăderea în greutate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here