Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă

0
53

Creștinii ortodocși au intrat de astăzi, 12 februarie, în săptămâna dinaintea Postului Paștilor, numită Săptămâna Albă, în care nu se mai consumă carne, doar produse lactate, ouă și peşte.

Contactat de IPN, preotul Eugen Onicov de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Chișinău, a spus că Săptămâna Albă este perioada în care creștinii se pregătesc spiritual, dar și trupește de începutul Postului Mare, care începe de luni, 19 februarie.

În prima săptămână din Postul Mare, cine poate nu mănâncă deloc până la apusul soarelui. Cei neputincioși sunt îndemnați să mănânce produse uscate sau fierte. „Slujbele sunt deosebite pentru această săptămână, sunt mai lungi și sunt cu cântări din cartea Triodului, persistă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, metanii la fiecare slujbă, care ne îndeamnă să ne aducem aminte că suntem lipiți de pământ prin păcat, iar ridicându-ne din aceste închinăciuni, ne ridicăm din starea pierdută prin căderea în păcat”, a spus preotul.

În zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică se dă dezlegare la vin și untdelemn. Dezlegare la peşte va fi de sărbătoarea Intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim, în Duminica Floriilor, pe 1 aprilie. Buna Vestire anul aceste cade chiar în Sâmbăta Patimilor, pe 7 martie, de aceea nu este dezlegare la peşte.

Postul Paştilor este cel mai lung post de peste an și se încheie în Duminica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care în acest an este sărbătorită pe 8 aprilie.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here