În Canada a fost constituit Consiliul Național al Diasporei

0
351

Asociațiile obștești ale diasporei moldovenești în Canada au creat Consiliul Național al Diasporei din Canada (CNDC) și au adoptat Regulamentul de funcționare al acestuia. Acțiunea a avut loc în cadrul unei mese rotunde, în orașul Montréal. CNDC a fost creat pentru a armoniza și a coordona activitățile asociațiilor obștești ale diasporei și grupurilor comunitare în scopul sporirii eficienței și vizibilității activităților culturale și economice.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD), citat de IPN, proiectul este inițiat de către Ala Mîndîcanu, președinta Asociației Comunitatea Moldovenilor din Québec, iar din CNDC vor mai face parte asociațiile din Montréal, Edmonton, Calgary, Laval ș.a. Activitatea CNDC e menită să contribuie şi la promovarea valorilor culturale și economice naționale, precum și la menținerea unei relații permanente cu Republica Moldova.

La evenimentul de creare a Consiliului Național al Diasporei din Canada au fost prezenți Ala Beleavschi, ambasador al Republicii Moldova în Canada, Ioana Gabriela Costache, consul general al României la Montréal, Olga Coptu, şef al Biroului Relații cu Diaspora, Ghenadie Crețu, coordonator al Programului Migrație și Dezvoltare din cadrul Organizației Internaționale pentru Migrație etc.

CNDC își va începe activitatea din 25 ianuarie, când se va întruni în prima ședință pentru a discuta programul de activitate pentru 2018-2019. Ala Mîndîcanu a fost aleasă gestionar al CNDC.

Masa rotundă la care a fost creat CNDC s-a desfășurat datorită programului guvernamental „Grupurile de Excelență ale Diasporei”, parte a programului Diaspora Engagement Hub, implementat de către BRD și OIM Moldova în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine”, finanțat de Fondul pentru Dezvoltare Internațională al OIM.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.