De ce nu îți dai seama că Pământul se rotește

0
483

În caz că nu știai, Pământul se rotește cu 1.600 km/h și, implicit, și tu te învârți odată cu el. Cu toate astea, de ce nu simți acest lucru?

Explicația este una cât se poate de simplă. Nu resimți când se învârte Pământul din același motiv pentru care nu simți că ești în mișcare atunci când mergi cu trenul. Astfel, trenul și pământul alcătuiesc un fenomen, denumit de oamenii de știință “cadru de referință”.

Un astfel de fenomen e un fel de perspectivă. O persoană care stă în tren are o perspectivă – un cadru de referință – iar o persoană care stă în stație are o altă perspectivă.

Așadar, dacă stai pe peron vei vedea clar cum suprafața este nemișcată în timp ce trenul merge. De asemenea, dacă ești în tren, o să ai senzația că stai nemișcat în timp ce toată lumea din jurul tău se mișcă. Indiferent în care cadru de referință stai, vei simți că ești nemișcat.

Același lucru se aplică și în cazul Pământului, doar că la o scară mai mare. Dacă te uiți din interiorul cadrului de referință al Pământului, nu îți vei da seama că te învârți, însă dacă ai putea vedea lucrurile din exterior ai fi conștient de mișcare.

Cu toate acestea există o diferență între ce se întâmplă în tren și pe Pământ. Atunci când trenul încetinește sau accelerează poți să simți această forță. În schimb, Pământul nu încetinește sau accelerează, dar, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ai fi simțit cu siguranță!

Totuși, asta nu înseamnă că nu putem observa cum Pământul se învârte. Soarele și Luna răsar la Est și apun în Vest datorită direcției în care Pământul se rotește. Dacă încerci să filmezi cerul seara vei observa și mișcarea stelelor.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.