Cum arata cel mai vechi desen din lume. A fost descoperit într-o peșteră din Africa și are 73.000 de ani

0
80

O piatră de mici dimensiuni pe care sunt marcate mai multe linii intersectate realizate cu un pigment din ocru de culoare roşie datând de acum 73.000 de ani şi descoperită într-o peşteră de pe coasta sudică a Africii de Sud reprezintă, potrivit arheologilor, cel mai vechi desen făcut de om, informează Agerpres, care citează Reuters.

Reprezentarea abstractă, care seamănă vag cu un hashtag, a fost desenată de triburile de vânători-culegători care se adăposteau din când în când în peştera Blombos aflată la Oceanul Indian, situată la circa 300 de kilometri est de Cape Town, potrivit cercetătorilor. Această descoperire antedatează cu cel puţin 30.000 de ani reprezentarea considerată până acum cel mai vechi desen făcut de mâna omului.

Deşi desenul este rudimentar, faptul că a fost realizat cu atât de mult timp în urmă este semnificativ şi sugerează existenţa unor abilităţi cognitive moderne la specia Homo sapiens în perioada cunoscută sub denumirea de Epoca de piatră mijlocie, mai spun cercetătorii.

Haşurile desenate cu ocru, un pigment folosit de hominizi încă de acum 285.000 de ani, sunt alcătuite dintr-un set de şase linii drepte tăiate de trei linii uşor curbate. Piatra, cu un aspect granular, măsoară circa 38,6 mm în lungime şi 12,8 mm lăţime.

Stone in South African cave boasts oldest-known human drawing https://t.co/QbUPSbS1wz pic.twitter.com/jBaR2zMmI6

— Reuters Top News (@Reuters) September 12, 2018 />

“Faptul că liniile sunt întrerupte brusc la marginile pietrei este un indiciu al faptului că modelul ocupa iniţial o suprafaţă mai extinsă. Modelul fusese probabil mai complex şi cu o structură mai mare decât în acest fragment”, spune arheologul Christopher Henshilwood de la Universitatea din Bergen, Norvegia, şi universitatea Witwatersrand din Africa de Sud, cel care a condus cercetarea publicată în revista Nature.

“Nu suntem siguri dacă ar trebui să-i spunem artă. Este cu siguranţă un model abstract, avea o semnificaţie pentru cel care l-a realizat şi a făcut parte probabil dintr-un sistem simbolic comun înţeles de persoanele care făceau parte din acest grup,” a adăugat Henshilwood.

Alte artefacte cu o vechime similară descoperite în peştera Blombos includ fragmente de ocru încrustate cu modele abstracte asemănătoare cu cele descoperite pe fragmentul de piatră precum, mărgele din scoici învelite în ocru şi o vopsea roşie pe bază de ocru.

“Toate aceste descoperiri demonstrează că populaţia timpurie de Homo sapiens din această regiune a Africii folosea tehnici diferite pentru a produce inscripţii similare pe diferite suporturi”, spune Henshilwood. “Această observaţie vine în sprijinul ipotezei că semnele aveau o natură simbolică şi reprezentau un aspect inerent al abilităţilor cognitive avansate pe care le deţineau aceşti hominizii africani, strămoşii noştri ai tuturor”. Specia Homo sapiens a apărut pentru prima dată cu peste 315.000 de ani în urmă în Africa, de unde hominizii s-au îndreptat ulterior spre alte părţi ale planetei.

Urmăreşte-ne şi pe  https://www.albasat.net

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.