India: Guvernul a inaugurat cea mai înaltă statuie din lume, un monument politic

0
81

India a inaugurat miercuri, sub protecţie maximă din cauza manifestărilor comunităţilor locale, cea mai înaltă statuie din lume, la Surat, în Gujarat (vest), statul de origine al prim-ministrului naţionalist Narendra Modi. Ea îl reprezintă pe Sardar Vallabhbhai Patel, o figură a independenţei Indiei, potrivit franceinfo.fr.

 Şeful Guvernului indian Narendra Modi a inaugurat oficial “Statuia Unităţii”, un monument cu conotaţie foarte politică. Edificiul din bronz, beton şi oţel măsoară 182 de metri înălţime.

“Astăzi este o zi care va fi rememorată în istoria Indiei. Niciun indian nu va uita această zi”, a declarat Narendra Modi în discursul său.
De două ori mai mare decât statuia Libertăţii din New York, inclusiv cu piedestal, structura îl înfăţişează pe primul ministru de Interne (1875-1950) îmbrăcat într-un dhoti tradiţional şi cu un şal pe umeri.

Monumentul, care a costat 29,9 miliarde de rupii (358 de milioane de euro), a provocat o opoziţie în comunităţile tribale locale. Acestea au denunţat costul şi impactul asupra mediului şi au ameninţat că vor perturba inaugurarea prin manifestaţii.

Grea de 100.000 de tone, fabricată în parte în China, statuia lui Patel a necesitat patru ani de lucrări şi 3.000 de muncitori.

Narendra Modi a afirmat că statuia lui Patel, “Omul de Fier”, va atrage “hoarde” de turişti.

Rezervările au fost deschise pe internet pentru vizitarea monumentului. Un bilet de 350 de rupii (4,1 euro) oferă acces publicului la un punct de observaţie din corpul statuii.

Cea mai înaltă statuie din lume a fost până în prezent cea a lui Buddha din Templul Izvorului, în centrul Chinei, care măsoară 128 de metri, potrivit Guinness Book, faţă de 157 cât are statuia lui Patel.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.