Două aparate de poligraf de ultimă generație au fost donate Centrului Național Anticorupție de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, transmite IPN.
Directorul CNA, Ruslan Flocea, a declarat că este foarte importantă utilizarea poligrafului de către toate instituțiile de drept. „Poligraful este un instrument de selecție indispensabil la angajarea în cadrul CNA, astfel încât niciun candidat care pică testul la poligraf să nu mai poată accede la funcție”, a precizat șeful Centrului Național Anticorupție. Cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova, poligrafologii moldoveni au beneficiat în anul curent și de instruiri de specialitate în Ucraina.
Robert M. Alexander, consilier superior în domeniul aplicării legii pe lângă Ambasada SUA la Chișinău, a menționat că misiunea diplomatică este deschisă pentru colaborare cu CNA în măsura în care asistența oferită va ajuta instituția să obțină rezultate notabile în prevenirea și combaterea corupției.
Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) a fost adoptată în 2008, iar implementarea a început în 2015, când a fost creată Comisia de stat pentru testări cu utilizarea poligrafului. Subiecți ai testării sunt persoanele care se angajează sau care îndeplinesc serviciul în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național Anticorupție, Autorității Naționale pentru Integritate, Serviciului Informații și Securitate și Serviciului Vamal.
- Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei
- Moldova și China discută lansarea unei curse aeriene directe pentru facilitarea călătoriilor
- Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an
- Eroii români, comemorați la Vărzărești de Ispas
- Schimb de experiență și bune practici educaționale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Vărzărești

