ALBASAT
Societate

A fost lansată campania „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului din RM”

În contextul Zilelor Libertății Presei, a fost lansată campania națională de promovare a asumării Codului deontologic al jurnalistului, de către profesioniștii media și absolvenții facultăților de jurnalism din țară. În cadrul campaniei, sunt invitați să-și asume public principiile deontologiei profesionale, toate redacțiile instituțiilor mass-media care nu au făcut acest lucru până acum, dar și jurnaliștii ca persoane fizice, la fel și studenții absolvenți ai facultăților și școlilor de jurnalism din țară, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului de Presă, campania „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” a fost inițiată de absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Consiliul de Presă din Republica Moldova.

Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă, a accentuat că respectarea deontologiei înseamnă integritate în jurnalism, iar integritatea înseamnă libertate. „Consiliul de Presă continuă să desfășoare diferite activități și campanii prin care le amintește jurnaliștilor despre necesitatea respectării normelor deontologice, ceea ce este o garanție a existenței jurnalismului de calitate. An de an, în profesie vin noi jurnaliști, pentru care ispita de a lucra la instituții de presă afiliate poate fi mare. Mesajul nostru este că numai respectând standardele profesiei te poți numi jurnalist și câștiga respectul publicului”, a spus Viorica Zaharia.

Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, a declarat că este foarte important ca, de pe băncile studenției, tinerii jurnaliști să fie pregătiți astfel încât, atunci când intră în profesie, să poată face o alegere corectă, să respingă compromisurile și „să aibă coloană vertebrală”.

Decanii facultăților de jurnalism de la universitățile din țară au susținut campania de asumare a deontologiei profesionale, iar studenților li se va propune se semneze Codul deontologic al jurnalistului la absolvirea facultăților. Georgeta Stepanov, decana Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, a menționat că asumarea Codului deontologic de către proaspeții absolvenți ai facultăților de jurnalism este o acțiune îndreptată spre reliefarea integrității profesionale a acestora, iar integritatea se dobândește la fel ca și oricare altă abilitate.

Alexandru Lebedev, directorul portalului Diez.md, s-a referit și el la importanța asumării publice a normelor deontologiei jurnalistice. „Noi la #diez încercăm să dezvoltăm în echipă principiile etice și responsabile ale jurnalismului, astfel încât ele să nu fie atribuite doar celor care fac jurnalism, dar și cititorilor care trebuie să fie critici, să verifice sursele și să distribuie informație veridică. Pentru că având aceste lucruri la bază, putem trăi într-o lume cu mai puține minciuni, și o încredere mai mare”, a spus Alexandru Lebedev.

Elizaveta Rotari, directoarea postului de televiziune ATV din Comrat, a făcut un apel către jurnaliștii din toată țara și, în special, celor din autonomia găgăuză, să-și asume și să respecte Codul deontologic. „Este foarte important să fim responsabili anume în fața societății pe baza normelor de etică asumate”, a spus Elizaveta Rotari.

Avocatului poporului, Mihai Cotorobai, salută și susține campania națională de promovare a asumării Codului deontologic al jurnalistului de către profesioniștii media și absolvenții facultăților de jurnalism din țară, considerând ca aceasta este necesară și oportună. Ombudsmanul a abordat problema calității jurnalismului în Raportul cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2019, accentuând că informarea corectă și obiectivă a persoanelor este crucială pentru realizarea de către acestea a altor drepturi fundamentale.

Semnatarilor Codului deontologic li se propune să afișeze pe paginile lor electronice o imagine-simbol, prin intermediul căreia publicul este informat despre asumarea Codului deontologic. Imaginea-simbol va fi transmisă semnatarilor de Consiliul de Presă, la cerere, în formatul solicitat de semnatari. Solicitările pot fi transmise la adresa electronică: consiliuldepresa@gmail.com.

Codul deontologic al jurnalistului poate fi semnat pe pagina web a Consiliului de Presă, iar lista semnatarilor – atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice – va fi actualizată de către Secretariatul Consiliului.

Related posts

Amenzi de peste 35 de milioane de lei aplicate pe perioada stării de urgență

Albasat

Moldova și Cehia tind spre o colaborare mai strânsă în sectorul medical

AlbasatTV, Nisporeni

Fosta ministră a mediului, numită consilier prezidențial

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment