Societate

Administratorii a peste 500 de obiecte au solicitat conectare la încălzire

Peste 530 de obiecte din municipiul Chișinău, racordate la sistemul centralizat de termoficare, au fost conectate deja la încălzire. Printre acestea se regăsesc 137 de grădinițe, 36 de școli, 31 de instituții medicale, 204 blocuri locative şi 88 de agenți economici, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Termoelectrica, procedura de conectare la energia termică pentru încălzire a fost lansată la solicitare, încă de la sfârșitul lunii septembrie. Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica, susţine că angajaţii întreprinderii se află în dialog permanent cu consumatorii, pentru a le oferi suportul necesar în procedura de conectare.

Blocurile locative care dispun de permis de conectare pot beneficia oricând de căldură, la solicitarea gestionarilor fondului locativ. Procedura de conectare la căldură este simplă și durează maximum trei ore.

După conectarea clădirilor la încălzire, fiecare gestionar are posibilitatea să micșoreze debitele sau să sisteze agentul termic în dependență de confortul termic necesar din clădire, conform temperaturii aerului de afară și doleanțele locatarilor.

Anterior și Primăria Chișinău a informat despre faptul că locuitorii municipiului pot solicita conectarea locuințelor la sursa centralizată de încălzire fără a aștepta o decizie oficială în acest sens.

Related posts

Control de serviciu în privința unui procuror vizat într-un material jurnalistic

Albasat

Оказавшиеся заблокированными на границе между Турцией и Болгарией молдаване возвращаются домой

Albasat

Chișinăul cheamă repetat Tiraspolul la masa de negocieri pe domeniul sănătății

Albasat

Leave a Comment