Portal de știri
Nisporeni Societate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă desfășoară o campanie de vizite la angajatori

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează în perioada 1 noiembrie – 1 decembrie 2022 Campania de vizite la angajatori cu sloganul „Aveți locuri de muncă vacante? Căutați personal? Noi Vă putem ajuta!”.

Obiectivele campaniei includ informarea angajatorilor despre măsurile de ocupare a forței de muncă implementate de ANOFM prin intermediul subdiviziunilor sale teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM), canalele de informare și recrutare on-line administrate de ANOFM (site-ul www.anofm.md, portalul www.angajat.md), sensibilizarea angajatorilor la problemele din teritoriu în domeniul promovării ocupării forței de muncă, inclusiv la angajarea persoanelor ce necesită suport suplimentar pe piața muncii, dar și informarea agenților economici despre posibilitatea de a participa la târgurile locurilor de muncă, inclusiv târguri on-line.

Pe parcursul Campaniei, subdiviziunile teritoriale, inclusiv Direcția ocuparea forței de muncă Nisporeni, vor organiza seminare informative cu angajatorii din teritoriu, activități de recrutare, mese rotunde sau ședințe de lucru pentru a iniția și consolida parteneriate locale.

Pentru informații suplimentare cu privire la campania desfășurată, nisporenenii pot contacta Direcția ocuparea forței de muncă Nisporeni la 0264 2-27-34, 2-30-55, aofm.nisporeni@anofm.md, pavel.muschei@anofm.md sau pot vizita Direcția pe adresa orașul Nisporeni, strada Suveranității 2.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este autoritatea administrativă subordonată Ministerului Muncii și Protecției Sociale, împuternicită să asigure implementarea politicii în domeniul promovării ocupării forței de muncă, migrației forței de muncă și asigurării de șomaj.

Misiunea ANOFM este de a spori posibilitățile de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și susține angajatorii la identificarea forței de muncă calificate și crearea locurilor noi de muncă. ANOFM este prezentă pe întreg teritoriul ţării prin 35 de subdiviziuni teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Related posts

Cursul valutar oficial la 21.06.2022

Albasat

În aprilie, leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu dolarul în medie cu 2,4%

Albasat

ONG-urile de media condamnă atacurile premierului la adresa mass-media

Albasat

Leave a Comment