Partidul politic Pro Moldova va cere în plenul Parlamentului investigarea cazului lui Ştefan Gaţcan, prin constituirea unei comisii parlamentare de anchetă. Liderul partidului, deputatul Andrian Candu, a făcut referire la înregistrările video din Parlament, Preşedinţie, verificarea comportamentul socialiştilor şi locul aflării lor în perioada respectivă şi locul aflării lui Ştefan Gaţcan, dar şi de cine este însoţit şi supravegheat, transmite IPN.
În cadrul unui briefing de presă, Andrian Candu a menţionat că ceea ce s-a întâmplat ieri, 1 iunie, în Republica Moldova a încălcat valorile democraţiei. „Ieri o ţară întreagă, dar şi comunitatea internaţională a văzut cât este de uşor să sechestrezi o persoană, s-o supui presiunii psihice şi, probabil, şi fizice, pentru a obţine un beneficiu”, a spus acesta.
Vlad Bătrîncea, deputat socialist, a comentat şi el evenimentele din ultimele două zile ce ţin de Ştefan Gaţcan (care inițial a ieșit din fracțiunea PSRM și a aderat la Pro Moldova, apoi, la doar o zi diferență, a renunțat la mandat și a dispărut din spațiul public, n.r.) Vlad Bătrîncea spune că a avut o discuţie civilizată cu Ştefan Gaţcan şi împreună au stabilit un plan care urmează a fi realizat. Acesta a precizat că, la timpul oportun, vor veni cu comentarii suplimentare şi detalii în care vor oferi informaţii despre circumstanţele care i-au impus deputatului anumite lucruri. „I-am solicitat pază de stat, că ştim ce este supus anumitor pericole”, a mai spus deputatul socialist.
În a doua jumătate a zilei de ieri, Ştefan Gațcan a postat o imagine video pe Facebook şi a declarat că este bine şi că va lipsi un timp din spațiul public. „Stimați cetățeni, mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat, sunt bine cu familia. Vă rog să nu aveți grijă, totul este ok, pur și simplu o să fim fără comunicare cu prietenii, fără comunicare cu nimeni deocamdată, deoarece am nevoie de reabilitare”, spune acesta în înregistrarea video.
Serviciul de Informaţii şi Securitate, a emis un comunicat de presă în care neagă declaraţiile apărute în spaţiul public privind implicarea instituției în presupusele rețineri, chestionări sau transportare efectuate în privinţa lui Ștefan Gațcan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.