Portal de știri
Societate

Asigurarea auto obligatorie va putea fi procurată online de la asigurator, proiect

Asigurarea auto obligatorie (RCA) va putea fi procurată online, direct de la asigurator. Cu o inițiativă legislativă în acest sens au venit deputații Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit lor, intrarea în vigoare a acestui proiect de lege va duce și la ieftinirea serviciului RCA.

„Este greu de imaginat că în Republica Moldova, în acest moment, acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal. Proiectul va repara această greșeală. Totodată, ne așteptăm ca inițiativa să ducă și la ieftinirea acestui serviciu. În prezent, costul final achitat de consumatori conține și o parte, circa 30%, care rămâne la intermediari. Consumatorul trebuie să aibă dreptul să meargă direct la compania de asigurare și să achiziționeze acest serviciu”, a declarat deputatul Dumitru Alaiba într-o conferință de presă.

Deputatul Victor Spînu susține că Republica Moldova trebuie să devină atractivă pentru cetățeni, investitori și oaspeții ei. „Avem obligația de a implementa cele mai bune soluții existente pe piață, pentru a deveni competitivi la nivel global”, a mai spus parlamentarul.

Potrivit lui, agenda digitală națională conține acțiuni importante de transformare digitală a sectoarele strategice a economiei. Astfel, serviciile publice trebuie să devină mai prietenoase și disponibile atât pentru cetățenii din țară, cât și pentru cei de peste hotare.

Related posts

COVID-19 Nisporeni: 15 cazuri noi

Albasat

Candidatul independent Veaceslav Valico: În toamnă Moldova va intra în lockdown

Albasat

Fadei Nagacevschi: Sistemul judecătoresc s-a obișnuit să aibă stăpân, când nu îl au, îl caută

Albasat

Leave a Comment