Toți doritorii au posibilitatea să măsoare gratuit și neprogramat nivelul zahărului în sânge în mai bine de 200 de centre din Republica Moldova, precum farmacii, instituții de stat, primării. Pacienții la care se depistează pentru prima dată diabetul zaharat sau refugiații cu diabet obțin gratuit glucometri cu o sută de teste și lancete. Despre aceasta s-a anunțat la un eveniment dedicat Zilei bolnavului de diabet zaharat marcată pe 14 noiembrie, transmite IPN.
Doctorul în medicină Boris Golovin, președintele Asociației Diabeticilor din Republica Moldova, a menționat că în Moldova la momentul actual sunt mai bine de 120 de mii de pacienți depistați cu diabet zaharat, de aceea monitorizarea nivelului glicemiei în rândul populației este o măsură importantă pentru a preveni această boală. Pe lângă instituțiile medico-sanitare publice, oamenii ar putea fi testați în trei colegii din Chișinău, cum ar fi colegiu de muzică, informatică și de medicină. „Scopul nostru este să ajungem la fiecare pacient ca să depistăm un număr mai mare de oameni care au această afecțiune”, a spus medicul.
Tamara Adașan, președintele Asociației Homecare, a spus că nivelul zahărului în sânge ar putea fi verificat în fiecare localitate unde sunt centre sociale. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 49 de puncte unde se determină glicemia acum, inclusiv în punctul de trecere a frontierii Palanca. De aceea atât colaboratori, cât și doritorii din rândul refugiaților pot fi examinați.
Potrivit medicilor de la spitalul clinic republican „Timofei Moșneaga”, persoanele care vor veni la analiză nu trebuie să servească micul dejun sau să bea ceai/cafea. Valorile normale ale glicemiei sunt cuprinse între 3,3 și 6,1 mmol/l (milimoli pe litru) sau 60 și 110 mg/dl (miligrame pe decilitru).
De la 1 iulie 2022, persoanele cu diabet zaharat beneficiază de teste și lanțete compensate pentru monitorizarea glicemiei, precum și de șapte tipuri de analogi de insulină. Tratamentul este prescris de medicul endocrinolog, iar medicamentele sunt eliberate gratis în farmacii.
- Părinții vor putea alege un nume compus pentru copil în limita a 30 de caractere. Detalii despre modificările propuse la Codul Familiei
- Anul 2024: peste 3300 de moldoveni au solicitat schimbarea numelui
- LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni
- Localnicii din Cristești vor să revoce primarul. Un grup de inițiativă va colecta semnături pentru referendum
- Fiecare a doua hotărâre judecătorească încalcă regula anonimizării, studiu CRJM