Societate

Autoritățile procură 100 de mii de teste pentru COVID-19 din China

În Republica Moldova urmează să ajungă un lot de o sută de mii de teste pentru COVID-19, pe care autoritățile le procură din China. Testele din China s-au dovedit a fi cele mai eficiente și cele mai rapide. Despre aceasta a anuțat președintele Igor Dodon, după ședința comună cu premierul Ion Chicu și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite IPN.

„Teste la această etapă sunt suficiente. Mai mult ca atât, în Republica Moldova se testează toți cei suspecți, care au primele simptome cu sunt infectați cu coronavirus. Vreau să menționez că în unele țări, unde deja avem o pandemie totală, se testează doar cei în situație gravă, nu cei cu simptome. Noi, în Republica Moldova, îi testăm pe toți cei care vin simptome, toți care se adresează. Zilnic numărul de teste a crescut la peste două sute de persoane”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon a spus că autoritățile sunt în contact cu conducerea de vârf a Chinei pentru a asigura livrarea acestor teste. Scopul este de a asigura o rezervă pentru următoarea etapă.

Președintele a mai spus că pentru livrarea testelor urmează să fie organizată o cursă charter. Concomitent, urmează să fie adus și un lot de ajutor umanitar oferit de China.

Începând cu data de 17 martie, în Republica Moldova este declarată stare de urgență. Bilanțul cazurilor confirmate de COVID-19 ajunge la 263, dintre care 13 persoane s-au recuperat, iar două au decedat.

Related posts

Cei mai mulți pacienți cu COVID-19 au între 50 și 59 de ani

Albasat

Legătura dintre coronavirus şi consumul excesiv de alcool

Albasat

PPPDA propune subvenționarea în agricultură la cota de 3% din cheltuielile bugetului

Albasat

Leave a Comment