Portal de știri
Societate

Cele mai mari realizări diplomatice ale Republicii Moldova în 2022, totalurile MAEIE

Cu un război la hotar și cu riscuri de securitate iminente, Republica Moldova a reușit în 2022 să demonstreze lumii întregi deschiderea și afecțiunea pentru poporul ucrainean în vremuri tragice. Concluzia se regăsește în raportul anual al activității diplomatice, prezentat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, transmite IPN.

Cea mai mare realizare diplomatică a Republicii Moldova în 2022 rămâne a fi obțierea statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. O parte din recomandările Comisiei Europene au fost deja realizate.

Republica Moldova a fost conectată în 2022 la sistemele de transport şi cel energetic al Uniunii Europene prin sincronizarea sistemului energetic național la cel european ENTSO-E, incluzând Moldova și în planul RePowerEU. A fost semnat acordul cu UE privind facilitarea transportului terestru de mărfuri.

Pe lângă aceasta, Republica Moldova a contribuit activ la implementarea coridoarelor de solidaritate cu Ucraina și a atras asistență financiară din partea Uniunii Europene atât pentru gestionarea fluxului de refugiați, cât și pentru reducerea vulnerabilității energetice a țării.

MAEIE menționează și fortificarea parteneriatelor strategice. Aliatul principal rămâne a fi România. „Împreună cu România suntem uniți în condamnarea acestui război. Rămânem uniți în dezvoltarea conectivității, am pornit procesul de aderare la UE, diplomațiile ambelor state lucrează coordonat și cu obiective comune. Poduri, roaming, interconexiunea conductelor de gaz și electricitate, asistența română – toate acestea sunt resimțite de către fiecare cetățean”, se arată în retrospectivă.

În 2022 au avut loc 87 de întrevederi bilaterale cu miniștrii de externe din 44 de state ale lumii, fiind aprofundată colaborarea și cu alți parteneri strategici, precum ar fi ONU, CE, NATO sau OSCE. Republica Moldova a deținut președinția în exercițiu în cadrul a două organizații regionale: GUAM și OCEMN, iar din 2023 va  prelua președinția ICE.

„Printr-un efort interinstituțional comun am desfășurat la Berlin, București și Paris trei ediții ale Platformei de sprijin a Republicii Moldova, co-fondată de Franța, Germania și România, cu participarea a peste 40 de țări, inclusiv din UE, G7, organizații internaționale și instituții financiare. Asistența mobilizată ne permite să gestionăm criza umanitară, să asigurăm coeziunea socială, să facem față crizei energetice, în timp ce accelerăm reforme și modernizăm țara”, precizează MAEIE.

Țara a dus și o diplomația anticorupție. „SUA și Marea Britanie au sancționat persoane corupte și entități afiliate acestora care, de-a lungul anilor, au lipsit Moldova de resurse și au împiedicat dezvoltarea țării. Continuăm discuțiile privind sancționarea criminalilor fugari și de către țările membre ale UE”, se precizează în raportul ministerului.

În 2022 au fost digitalizate serviciile consulare, prețul acestora urmează a fi redus cu 60% din 2023. De asemenea, au fost semnate acorduri de protecție socială cu Grecia, Estonia și Spania, dar și de recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere cu Lituania și au fost simplificat procedurile de convertire a permisului de conducere cu Germania. Tot în 2022, a fost agreată recunoașterea actelor de studii cu România și Italia.

Ambasadorii Republicii Moldova au contribuit la promovarea agenților economici autohtoni. De notat că în perioada ianuarie – octombrie 2022, exporturile spre Uniunea Europeană au crescut cu peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Related posts

Au fost realizare mai puține operații de transplant

Albasat

O femeie a fost găsită moartă într-o fântână din Stăuceni

Albasat

Cutremur în Vrancea cu magnitudinea 5 pe scara Richter. S-a resimțit și la Chișinău

Albasat

Leave a Comment