ALBASAT
Разное

Companiile financiare alternative au creat o Asociație

O Asociație care-și propune îmbunătățirea reputației companiilor financiare alternative (nebancare), dar și care va reprezenta interesele acestora în fața regulatorului a fost lansată luni, 23 septembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale la un hotel din capitală.Potrivit directoarei Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative, Angela Gladei, entitatea se vede un aliat al regulatorului, fiind gata pentru dialog deschis pentru îmbunătățirea cadrului legal în domeniu, prevenirea supraîndatorării populației și creșterea calității serviciilor prestate prin introducerea celor mai bune practici.„Reputația sectorului este afectată de unele practici abuzive în raport cu clienții și aici este vorba despre politica de preț bazată pe aplicarea penalităților exagerate a unor jucători”, constată Angela Gladei.În prezentarea oficială, directoarea noii Asociații, a declarat că, prin platforma lansată, asociații își propun să facă schimb de experiență între ei și să educe din punct de vedere financiar consumatorul. De asemenea, se propune autoreglementarea sectorului, dezvoltarea acestui bussines, dar și creșterea atractivității sectorului pentru investitori.Potrivit Angelei Gladei, autoreglementarea și educarea consumatorilor poate avea loc prin adoptarea unor standarde comune pentru industrie prevăzute de un cod de conduită. De asemenea, acest lucru se poate face prin introducerea practicilor comerciale echitabile sau evaluarea solvabilității clientului.Asociația Patronală a Companiilor Financiare Alternative este fondată de trei asociați care au semnat și un cod de conduită.Potrivit conducerii Asociației, 80% din sector aparține investitorilor străini. Actualmente există 162 de companii financiare nebancare înregistrate oficial cu un portofoliu de pese 350 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
 
Source: albasat.net

Leave a Comment

Fără categorie

Companiile financiare alternative au creat o Asociație

O Asociație care-și propune îmbunătățirea reputației companiilor financiare alternative (nebancare), dar și care va reprezenta interesele acestora în fața regulatorului a fost lansată luni, 23 septembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale la un hotel din capitală.

Potrivit directoarei Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative, Angela Gladei, entitatea se vede un aliat al regulatorului, fiind gata pentru dialog deschis pentru îmbunătățirea cadrului legal în domeniu, prevenirea supraîndatorării populației și creșterea calității serviciilor prestate prin introducerea celor mai bune practici.

„Reputația sectorului este afectată de unele practici abuzive în raport cu clienții și aici este vorba despre politica de preț bazată pe aplicarea penalităților exagerate a unor jucători”, constată Angela Gladei.

În prezentarea oficială, directoarea noii Asociații, a declarat că, prin platforma lansată, asociații își propun să facă schimb de experiență între ei și să educe din punct de vedere financiar consumatorul. De asemenea, se propune autoreglementarea sectorului, dezvoltarea acestui bussines, dar și creșterea atractivității sectorului pentru investitori.

Potrivit Angelei Gladei, autoreglementarea și educarea consumatorilor poate avea loc prin adoptarea unor standarde comune pentru industrie prevăzute de un cod de conduită. De asemenea, acest lucru se poate face prin introducerea practicilor comerciale echitabile sau evaluarea solvabilității clientului.

Asociația Patronală a Companiilor Financiare Alternative este fondată de trei asociați care au semnat și un cod de conduită.

Potrivit conducerii Asociației, 80% din sector aparține investitorilor străini. Actualmente există 162 de companii financiare nebancare înregistrate oficial cu un portofoliu de pese 350 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

 

Related posts

CMC se va întruni joi în prima ședință

AlbasatTV, Nisporeni

Femeile au atins o pondere de peste 45% din totalul candidaților la funcția de consilier, studiu

AlbasatTV, Nisporeni

Forumul Mass-Media 2023: Dezinformarea nu dispare, își schimbă canalele de răspândire

AlbasatTV, Nisporeni

Localnicii din satul Aluatu nu și-au ales primarul. Peste 2 săptămâni, din nou alegeri

AlbasatTV, Nisporeni

Președinta Sandu organizează Forumul primarilor

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 04.12.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Astăzi, la Nisporeni, a avut loc cu succes Turneul Internațional de Lupte Libere, dedicat memoriei lui Andrei Ciorici și antrenorului Boicev Stoian

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Mondială de combatere a SIDA 2023: informare și testare la spitalul raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cântece și poezii pentru unire: 1 decembrie la Liceul Mircea Eliade din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Mircea Geoană: Puterea interioară a românilor din țară și din afară este să îmbrățișăm Ideea Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment