ALBASAT
Fără categorie

Creștinii ortodocși intră în Săptămâna Albă

Creștinii ortodocși intră de astăzi, 4 martie, în săptămâna dinaintea Postului Paștilor, numită Săptămâna Albă, în care nu se mai consumă carne, doar produse lactate și ouă.

Solicitat de IPN, preotul Eugen Onicov de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Chișinău, a spus că în post creștinii trebuie să intre treptat, iar duminică, 3 martie, a fost lăsatul secului de carne și pește. În această săptămână, până luni, 11 martie, se consumă doar lactate, brânză și ouă.

Postul Paștelui este cel mai mare și cel mai aspru din an, care prevestește cel mai mare eveniment al creștinismului, Învierea lui Hristos. Preotul mai spune că săptămâna care vine, prima din post, este o săptămână a pocăinței deosebite, ca și ultima săptămână a Postului Mare. În toată ziua vor fi slujbele specifice Postului Mare, atât dimineața, cât și seara. Dimineața vor fi Utrenii, Obednițe. Seara, de luni până joi, se săvârșește canonul Sfântului Andrei Criteanul. Miercuri se face și Liturghia darurilor mai înainte sfințite și, pentru prima dată în acest post, se va săvârși sfânta împărtășanie. Vineri la fel se va face Liturghia darurilor mai înainte sfințite.

În Postul Paștelui nu se cunună, nu se botează, nu se fac sfințiri de case. Dezlegare la pește va fi pe 7 aprilie, de Buna Vestire, și de Florii, pe data de 21 aprilie. Paștele în acest an este marcat pe 28 aprilie.

Related posts

O dronă de 2,5 metri, descoperită la Nucăreni

AlbasatTV, Nisporeni

Școlile din Kiev, închise până în februarie după atacurile asupra infrastructurii energetice

AlbasatTV, Nisporeni

Diplomația, o misiune și o responsabilitate – mesajul ministrului Popșoi de Ziua Diplomatului

AlbasatTV, Nisporeni

Președintele Albaniei, în vizită oficială la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

În trei ani, aproape 20 800 de persoane au obținut cetățenia Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 17.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Delegația ucraineană pleacă în SUA pentru a definitiva actele privind garanțiile de securitate

AlbasatTV, Nisporeni

Manipularea informațională amenință parcursul european al Moldovei, raport CCSCD

AlbasatTV, Nisporeni

Statul amendează Lukoil-Moldova cu 5% din cifra de afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Președinta a acordat mai multe ranguri diplomatice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment