Portal de știri
Societate

Deputat PAS: Gazprom a redus volumele de gaz pentru a ridica mingea la fileul coloanei a 5-a

Gazprom a redus volumele de gaz pentru a oferi motive de destabilizare în Republica Moldova, scenariu care este pus în aplicare de reprezentanții coloanei a 5-a. O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi, potrivit căruia Chișinăului ar fi negociat cu Tiraspolul prețuri mai mici la energia electrică, dacă Rusia ar fi oferit volumele de gaz prevăzute în contract. În același timp, comentatorii politici spun că greșeala guvernării este că a așteptat până în ultimul moment identificarea furnizorilor din Vest, iar acum autoritățile procură energie electrică în regim de avarie la un preț extrem de mare, notează IPN.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că repartizarea volumelor de gaze naturale oferite de Gazorom între malul drept și cel stâng al Nistrului este disproporționată. Ex-deputatul spune că Chișinăul poate pune presiune pe Tiraspol să producă energie electrică pe care să o vândă malului drept la preț mai mic decât prețul pe care-l oferim României.

„De la 1 noiembrie, 40% din gazele naturale au mers în stânga Nistrului, unde locuiesc 15% din populație. În afară de sesiunile de hipnoză energetică ale lui Andrei Spînu din fiecare seară, eu vreau să știu dacă noi avem pârghii de a impune Cuciurganul să livreze măcar 50% din energia electrică? Cred că da. Guvernul poate aplica măsurile strict economice asupra regiunii transnistrene, ca să revenim la un preț mai mic al energiei electrice”, a spus ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că discuții între Chișinău și Tiraspol privind prețul preferențial la energie electrică ar fi existat dacă Gazprom și-ar fi onorat obligațiunile contractuale și ar fi oferit volumele necesare de gaz.

„Situația era anormală când se oferea autorizație de mediu pentru Uzina Metalurgică, în schimb noi obțineam un preț mai mic. Apărea întrebarea că energia ieftină e produsă din gaz furat și cine îl achită până la urmă? Gazprom a redus volumele pentru a amplifica criza economică și pentru a ridica mingea la fileul coloanei a 5-a care cere ca Maia Sandu să meargă și să îngenuncheze în fața lui Putin ca să avem gaz mai ieftin. Dacă Gazprom ar fi livrat gaz în volumele stabilite, atunci ar putea avea loc un fel de negoț sau presiuni asupra malului stâng. Dar dacă gaz nu-i… Acum rezervele de gaz în UE sunt pline și prețurile pe piața internațională scad și noi pentru prima dată am procurat gaz din Vest”, a spus deputatul PAS, Oazu Nantoi.

Ieri, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că pentru astăzi Republica Moldova are prognozat un deficit de 11% la energia electrică. România continuă să livreze peste 80% din necesarul energiei electrice. Comentatorul politic Ion Terguță califică drept întârziată decizia autorităților de a procura energie electrică din Vest. Dacă Republica Moldova ar fi semnat contractele mai devreme, prețurile de achiziției erau mai mici, spune Ion Terguță.

„90% din necesarul de energie electrică este importat acum din România. De ce n-am importat această energie până acum? Cumpărăm energie electrică în regim de avarie și este destul de scumpă. Din februarie trebuia deja să știm că este riscant să închei contracte de furnizare a gazului și energiei cu furnizori exclusiv din Est, inclusiv din regiunea transnistreană. Dacă din februarie căutam furnizori de energie electrică din Vest, contractele de livrare a energiei erau la prețuri mai mici decât plătim noi acum, pentru că ar fi fost contracte pe termen lung și n-am fi procurat energie în regim de avarie”, a spus Ion Terguță.

Related posts

Se instituie Agenția Feroviară

AlbasatTV, Nisporeni

Маски носят только больные и те, кто ухаживает за инфицированными людьми, директор НАОЗ

Albasat

De astăzi se reia transportul feroviar și rutier de persoane în trafic internațional

Albasat

Leave a Comment