ALBASAT
Societate

Două decese din cauza COVID-19, dintre care o asistentă medicală

O asistentă medicală în cadrul Spitalului Raional Cahul, secția Anestezie şi Terapie Intensivă, a pierdut lupta cu COVID-19. Femeia avea 41 de ani. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a exprimat condoleanțe familiei colegilor şi tuturor celor care au cunoscut-o, transmite IPN.

COVID-19 a răpus și viața unei femei de 72 de ani din municipiul Chișinău. Femeia a fost transferată de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” la Institutul de Medicină Urgentă pe data 5 mai. Ea suferea de diabet zaharat tip II, insuficiență renală cronică și AVC ischemic.

Până acum, 145 de persoane au decedat din cauza infecției COVID-19 în Republica Moldova.

249 de persoane infectate se află în stare gravă la spital, iar 29 sunt conectate la respirație asistată.

Pe parcursul zilei de ieri, 6 mai, au fost externate 89 de persoane, bilanțul celor tratate ajunge la 1747.

Până acum, au fost confirmate 1098 de cazuri de infectare în rândul angajaților sistemului de sănătate. În total în țară au fost înregistrate 4476 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, dintre care 555 în regiunea transnistreană.

Related posts

Buletin de ştiri ALBASAT (13.04.2020)

Albasat

China a oferit al doilea lot de ajutor pentru testare la COVID-19 în Moldova

Albasat

29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Republica Moldova

Albasat

Leave a Comment