ALBASAT
Societate

Dumitru Alaiba: E o situație fără precedent în lume, să evităm deciziile proaste

În contextul inflației din Republica Moldova, care, cu puțin sub 30 la sută, „bate filmul” pe continentul european, fiind depășită doar de cea din Turcia, guvernarea are soluții pe termen scurt, mediu și lung, pe care urmează să le pună în aplicare pentru a dezamorsa situația. Despre aceasta a declarat Dumitru Alaiba, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul dezbaterii publice „Prețurile și inflația prin prismele politică, economică și socială”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

În acest scop, pe termen scurt, „Noi mobilizăm orice ajutor posibil pentru a susține necesitățile curente ale bugetului și populației. Am în vedere, în primul rând, finanțarea externă. Numai de la Fondul Monetar Internațional avem un program de 800 de milioane de dolari. Generozitatea dovedește că și partenerii noștri înțeleg situația precară a Republicii Moldova. Pe intern, urmează să avem o serie de ajustări, inclusiv în sistemul de impozitare, în funcționarea mediului de afaceri pentru a susține economia”, a evidențiat deputatul.

Pe perioada medie, Dumitru Alaiba crede că misiunea Guvernului este să nu admită ca actualul nivel al inflației și criza curentă să se „transforme într-un dezastru în următorii doi ani”.

Nu vor fi tolerate abuzurile din partea monopolurilor și oligopolurilor, care, într-adevăr, a menționat vorbitorul, admit creșteri nejustificate de prețuri la unele produse. În aceste cazuri intervențiile sunt punctuale. Investigațiile Consiliului Concurenței durează și aceasta este corect pentru a asigura derularea democratică a acestor procese. Totodată, Guvernul dispune de anumite instrumente punitive pentru a-i pedepse pe „șmecherii” necinstiți. Deputatul a exemplificat cu produsul local care se întâmplă să ajungă pe raft la un preț dublu față de cel cu care iese din întreprindere.

Având în vedere măsurile care ar urma, vorbitorul a spus că și în statele cu o mai mare reziliență nu există claritate. Iar miniștrii de finanțe, bancherii din băncile centrale, marile grupări financiare, care elaborează politici și abordări, recunosc că situația creată este fără precedent, „Și ei cam toți experimentează. Astfel, de modul în care o să gândim deciziile și intervențiile noastre depinde calitatea gestionării acestei crize. Ideea este ca nu cumva să perpetuăm în anii viitori un dezastru”.

Este adevărat, a menționat deputatul, că pe termen scurt suntem într-o situație extrem de delicată. Important este să fie luate decizii care conduc la îmbunătățirea situației în perspectiva medie.

Acestea vor determina dezvoltarea pe termen lung. „Eu sper că peste zece ani de zile puțini oameni își vor aminti indicatorii inflației din primele trimestre ale anului 2022. Important este să facem totul corect. Oamenii când vor privi înapoi și vor vedea că salariile lor au crescut de 3-4-5 ori în această perioadă, vor vedea că economia a crescut, că s-a schimbat în bine țara… Aceasta este posibil. Unele țări au reușit salturi imense în doar două mandate. În afară de aceasta, peste ani de zile oameni își vor aminti nu de criza din prima jumătate a anului 2022, ci despre cum s-a terminat acest război din Ucraina. Este foarte important ca lumea liberă să susțină democrația și libertatea în regiunea noastră, la fel ca și respectul față de dreptul internațional”, a relevat deputatul.

Dezbaterea publică la tema „Prețurile și inflația prin prismele politică, economică și socială”, organizată de IPN, a fost ediția a 249-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 21.04.2020

Albasat

Concurenții electorali pot cere retragerea listei de candidați până pe 26 iunie

Albasat

Sechestre de peste 11 milioane de lei pe bunurile beneficiarilor fraudei bancare

Albasat

Leave a Comment