ALBASAT
Fără categorie

Furau plăcuțe de înmatriculare, apoi cereau bani de la proprietari pentru a le restitui

Un cuplu din raionul Soroca a ajuns pe mâna poliției, fiind suspectat că sustrăgea plăcuțe de înmatriculare, în special străine. Suspecții le cereau victimelor chiar și până la o mie de lei pentru ca să le întoarcă, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, au fost stabilite cel puțin 160 de cazuri în care suspecții au sustras plăcuțe de la automobile din municipiul Chișinău, Bălți, dar și din raioanele Drochia, Soroca, Râșcani, Sângerei, Telenești, Orhei, Hâncești, Taraclia, Cimișlia.

Audiați de polițiști, suspecții și-au recunoscut fapta, fiind cercetați pentru furt și pentru șantaj. Aceștia sunt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de la 5 la 7 ani, cu amendă în mărime de la 42 000 la 67 500 de lei.

Oamenii legii au reușit să recupereze o parte din plăcuțe, care urmează să fie restituite proprietarilor. Totodată, persoanele care au avut de suferit în urma acțiunilor, sunt îndemnate să se adrese la numărul de urgență 112 sau la cel mai apropiat sector de poliție.

Related posts

Cum trăiesc persoanele cu nevoi speciale în Nisporeni: provocări și soluții

AlbasatTV, Nisporeni

Sărbătoare religioasă: creștinii îi prăznuiesc pe Sfinții Petru și Pavel. Sfârșit de post

AlbasatTV, Nisporeni

Un exemplu de implicare civică: primul proiect realizat prin Bugetare Participativă la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Competiții sportive pentru toate vârstele, duminică la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 12.07.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Danemarca oferă 7 milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare

AlbasatTV, Nisporeni

Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac

AlbasatTV, Nisporeni

Camioanele de peste 20 de tone, interzise în Chișinău pe caniculă

AlbasatTV, Nisporeni

Procurorii solicită 13 de ani de închisoare pentru deputata Marina Tauber

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova, fără vaccin anti-meningită. Toate licitațiile – fără rezultat

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Actualitate

Furau plăcuțe de înmatriculare, apoi cereau bani de la proprietari pentru a le restitui

Un cuplu din raionul Soroca a ajuns pe mâna poliției, fiind suspectat că sustrăgea plăcuțe de înmatriculare, în special străine. Suspecții le cereau victimelor chiar și până la o mie de lei pentru ca să le întoarcă, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, au fost stabilite cel puțin 160 de cazuri în care suspecții au sustras plăcuțe de la automobile din municipiul Chișinău, Bălți, dar și din raioanele Drochia, Soroca, Râșcani, Sângerei, Telenești, Orhei, Hâncești, Taraclia, Cimișlia.

Audiați de polițiști, suspecții și-au recunoscut fapta, fiind cercetați pentru furt și pentru șantaj. Aceștia sunt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de la 5 la 7 ani, cu amendă în mărime de la 42 000 la 67 500 de lei.

Oamenii legii au reușit să recupereze o parte din plăcuțe, care urmează să fie restituite proprietarilor. Totodată, persoanele care au avut de suferit în urma acțiunilor, sunt îndemnate să se adrese la numărul de urgență 112 sau la cel mai apropiat sector de poliție.

Related posts

(FOTO) A ARS ÎN ÎNTREGIME: Un autocar de pe ruta Chișinău-Leușeni a ars complet

AlbasatTV, Nisporeni

39 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl

AlbasatTV, Nisporeni

Starea de urgență va fi prelungită cu încă 30 de zile

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment