Hărțuirea și victimizarea vor fi pedepsite contravențional. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputați în prima lectură cu scopul de a îmbunătăți mecanismele de protecție împotriva discriminării, transmite IPN.
Autorii documentului propun extinderea criteriilor de nediscriminare, îmbunătățirea colectării de date în materia egalității, monitorizarea, evaluarea și raportarea anuală a rezultatelor și consolidarea cadrului instituțional. Totodată, Codul Contravențional ar putea fi completat cu noțiunile de „hărțuire” și „victimizare”.
Astfel, va fi sancționat orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnității unei persoane. De menționat că hărțuirea de conotație sexuală rămâne a fi sancționată de Codul Penal.
O altă prevedere a proiectului este completarea Legii cu privire la asigurarea egalității cu un șir de criterii discriminatorii, inclusiv cele referitoare la originea socială, națională, statut social, stare de sănătate, opinii politice sau orice alte opinii. Includerea acestor criterii derivă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul de lege a fost elaborat în contextul Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și are scopul de a înlătura deficiențele cadrului normativ în acest domeniu.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul