Portal de știri
Societate

Igor Boțan: Posibilitățile Rusiei în regiunea separatistă s-au redus drastic

Deciziile CEDO spun că Rusia e responsabilă de-facto de tot ce se întâmplă în raioanele din stânga Nistrului. Dar împrejurările pe care le-a creat, – tot Rusia, cu războiul din Ucraina, – i-au redus drastic posibilitățile de a domina aici mersul lucrurilor, în timp ce regimul separatist de la Tiraspol nu poate exista fără sprijinul creatorilor săi. Declarații în acest sens a făcut Igor Boțan, expertul permanent al proiectului; în cadrul dezbateri publice „Relația Chișinău-Tiraspol în contextul crizelor acutizate: oportunități și pericole noi”, care a avut loc laAgenția de presă IPN.

În viziunea expertului, lucrurile sunt foarte clare: una sunt cetățenii și alta e regimul. „Cu cetățenii din Transnistria noi suntem aliați. În niciun caz nu-i antagonizăm sau le facem viața mai complicată, mai amară”, a menționat el.

Cât privește procesul de reintegrare, expertul a susținut discursul colegului său de panel Gheorghe Bălan privitor la un fond de integrare a teritoriului uzurpat și la o politica care trebuie să fie în vizorul autorităților și partenerilor de dezvoltare. El s-a referit la experiența Germaniei de unificare a pământurilor sale. „Fondul a fost proiectat pentru 30 de ani cu 2 trilioane de dolari. Politici similare are și le promovează Coreea de sud”, a spus Igor Boțan, subliniind și în acest caz costurile enorme.

„Dar noi trebuie să avem o politică de comunicare cu cetățenii noștri de pe malul stâng. Politicile de ani de zile ale Rusiei, care a transformat hidrocarburile în armă, rezultă din ce în ce mai mult în izolarea țării. Perspectivele administrației tiraspolene devin tot mai sumbre. Inclusiv, din cauza circumstanțelor care impun Republica Moldova să-și diversifice sursele de alimentare cu gaze și electricitate. Toate acestea luate împreună diminuează impactul și influența Rusiei asupra regiunii, care, așa cum spuneam, depinde economic în proporție de 70 la sută de Federația Rusă. Dacă descrește ponderea Rusiei în alimentarea cu gaze și alte resurse, perspectivele administrației de pe malul stâng devin cețoase. Iar politicile, promovate cu insistență de autoritățile moldovene au șanse de izbândă. Totul depinde de modul în care ne programăm acțiunile noastre față de populația din raioanele de est ale Republicii Moldova”.

Având în vedere că potențialul Republicii Moldova este unul modest, autoritățile trebuie să asculte de recomandările partenerilor de dezvoltare, crede expertul. „În special, cei care participă în formatul de negocieri „5+2”. Cred că ar fi o greșeală, dacă Republica Moldova ar face abstracție de aceste recomandări. Este mult mai benefic pentru noi și perspectivele noastre să coordonăm efortul cu partenerii care participă în acest proces”, a opinat expertul.

O asemenea abordare ar putea fi respinsă de cetățeanul care își dorește o rezolvare rapidă a problemei. „Aș putea să-i înțeleg pe oamenii aflați departe de politică, de „curenții ei subacvatici”, că și-ar dori marșuri de triumf. Dar pentru oamenii care se ocupă profesionist de reglementarea transnistreană, nu poate să primeze o asemenea abordare”.

Cât privește tăierea gazelor, Igor Boțan consideră că acțiunea în cauză developează interesul Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova, dar și incapacitatea ei de a sprijini cu alte instrumente regiunea separatistă. „Cred că influența Rusiei în Transnistria se diminuează considerabil”, a accentuat el.

În altă ordine de idei, expertul a invocat „argumentul perspectivelor”: dacă regiunea transnistreană e considerată patria „militarilor și pensionarilor”, cu tineret racolat să plece în „câmpia rusă”, pe malul drept se implementează politici de integrare în UE, perspectiva europeană a Republicii Moldova e recunoscută de comunitatea internațională, iar problemelor se ține piept cu ajutorul partenerilor de dezvoltare.

Dezbaterea publică la tema „Relația Chișinău-Tiraspol în contextul crizelor acutizate: oportunități și pericole noi”, organizată de IPN, a fost ediția a 266-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Related posts

35 de oi au pierit într-un incendiu produs într-o gospodărie din raionul Leova

Albasat

S-a scumpit lumina

AlbasatTV, Nisporeni

Programul Uniunii Europene Erasmus+ celebrează 35 de ani de la fondare

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment