Portal de știri
Societate

Igor Dodon: Probabilitatea ca Igor Grosu să fie votat de PSRM tinde spre zero

Liderul PSRM, Igor Dodon spune că formațiunea sa nu-l va vota pe Igor Grosu la șefia Executivului și, cel mai probabil, Grosu va fi încă un candidat la funcția de prim-ministru care nu va acumula niciun vot în Parlament. Mai mult, potrivit lui Dodon, la următoarea ședință a Legislativului, majoritatea parlamentară va veni cu un candidat la funcția de prim-ministru, iar potrivit deciziei Curții Constituționale, șeful statului va fi obligat să-l desemneze, notează IPN.

Igor Dodon spune că PSRM nu-l va susține pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru și califică decizia șefului statului de a-l desemna în calitate de candidat la șefia Executivului drept una emotivă.

„Președintele s-a grabit, iar acest lucru va duce la un blocaj politic. Probabilitatea ca Igor Grosu să fie votat de PSRM tinde spre zero. Nu cred că PSRM va susține această candidatură la funcția de prim-ministru. Dacă se va ajunge cu el în Parlament, va mai fi un candidat care va acumula zero voturi”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii  „Acces direct” de la NTV Moldova.

Mai mult, Igor Dodon spune că decretul de desemnare a lui Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru ar putea fi declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională.

„Există o majoritate parlamentară, care a înaintat o candidatură care nu a fost susținută de președintele țării. La următoarea ședință parlamentară, aceeași majoritate, în același format sau mai extins, va veni cu un candidat și atunci decretul președintelui de astăzi nu costă niciun bănuț”, a spus Igor Dodon.

Președintele PSRM mai spune că decizia Marianei Durleșteanu de a se retrage din ecuația politică l-a surprins, întrucât nimic nu prevestea o astfel de derulare a evenimentelor.

„Dimineață nu era intenția să se retragă. Eu i-am reconfirmat faptul că suntem gata s-o susținem mai departe. Atunci când a fost înaintată Mariana Durleșteanu, a fost o cerere în scris, iar acum Maia Sandu în baza la ce a decis că Durleșteanu se retrage, în baza unei postări pe rețele de socialializare?”, s-a întrebat Igor Dodon.

Potrivit legii, Guvernul poate fi învestit cu voturile a cel puțin 51 de deputați. Două tentative eșuate de învestire a unui nou Executiv duc la dizolvarea Parlamentului și anunțarea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Related posts

Migraţia şi consecinţele ei asupra tinerei generaţii

Albasat

Situația privind gripa sezonieră și infecțiile respiratorii în raionul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Число смертей от COVID-19 превысило 100 тыс. во всем мире

Albasat