Societate

În următoarele zile se va decide dacă Filarmonica va fi restabilită sau demolată

În următoarele zile, va fi efectuată expertiza tehnică a pereților clădirii Filarmonicii Naționale. În funcție de rezultate, se va decide dacă edificiul va fi demolat sau restabit. În cazul deciziei de demolare completă, aceasta va fi efectuată până la iarnă. Deciziile au fost luate în cadrul unei ședințe convocate la Guvern vineri, 25 septembrie, transmite IPN.

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Mihail Harabagiu, a informat că se iau măsuri de înlăturare a pericolului existent. De asemenea, este vorba despre evacuarea bunurilor rămase, a documentelor contabile și colecției din bibliotecă.

Participanții la ședință au discutat despre asigurarea activității de mai departe a colectivului artistic al Filarmonicii. A fost identificat un sediu temporar pentru angajații instituției culturale, care dispune și de o sală pentru repetiții. În caz de necesitate, va fi analizată opțiunea desfășurării pregătirilor pentru concerte în una din sălile Palatului Republicii.

Ministerul Educației Culturii și Cercetării va lansa în scurt timp un amplu proces de consultări cu societatea privind viitorul proiect al Filarmonicii Naționale. În urma consultărilor, se va anunța concursul pentru elaborarea proiectului tehnic al noului obiectiv cultural și vor fi demarcate lucrările de construcție.

Contactată de IPN, directoarea Filarmonicii, Svetlana Bivol, a declarat că deja colectivelor instituției le-a fost explicat unde își vor continua activitatea, repetițiile, și unde vor fi duse costumele și instrumentele. Directoarea crede că, cel puțin doi ani, orchestrele vor fi nevoie să exerseze în alte săli.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit primele versiuni de izbucnire a arderii. Prima ipoteză este o defecțiune a echipamentului electric. A doua – scurtcircuit în rețeaua electrică, iar a treia ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de secționare și tăiere a metalului (în instituție se făceau lucrări de sudare a unor țevi).

Related posts

Dezastru sanitar în India – țara a înregistrat recordul absolut de infectări la nivel global, în 24 de ore

Albasat

Veteranii anunță un protest pentru duminică

Albasat

Spitalul Raional Edineț va restitui unui pacient 9700 de lei

Albasat