ALBASAT
Societate

Inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul IV, BNM

Rata anuală a inflației a crescut până la 34% în septembrie sau cu 2,2 puncte procentuale față de luna iunie a anului curent. Banca Națională a Moldovei precizează că majorarea a fost determinată de creșterea cotațiilor internaționale la resursele energetice, seceta hidrologică, cu efecte asupra prețurilor autohtone la produsele alimentare, ajustarea tarifelor și sporirea, în aceste condiții, a costurilor. Deprecierea leului față de dolarul SUA a generat presiuni suplimentare, iar războiul din Ucraina a sporit simțitor impactul tuturor factorilor. Conform prognozelor BNM, inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul IV 2022 și va schimba traiectoria, diminuându-se pentru toată perioada prognozată, transmite IPN.

„Rata anuală a inflației va descrește până la sfârșitul orizontului de prognoză și va reveni în intervalul de variație în trimestrul II al anului 2024. Această dinamică va fi determinată de toate componentele inflației. Cererea agregată va fi negativă pe întreaga perioadă de prognoză din cauza deteriorării cererii externe și a finanțării consumului casnic, dar și datorită condițiilor monetare restrictive, însă va fi stimulată de impulsul fiscal pozitiv”, menționează Banca Națională.

Instituția precizează că activitatea economică a încetinit în prima parte a anului curent, ritmul anual al PIB real diminuându-se cu 0,9% în trimestrul II 2022. Temperarea activității economice a fost determinată de cererea internă redusă, de creșterea incertitudinii în regiune și de recolta mică pe fondul condițiilor agrometeorologice nefavorabile. Pe partea cererii, exporturile, consumul administrației publice și importurile au crescut, iar investițiile și consumul populației au scăzut. Pe partea ofertei, comerțul, sectorul financiar, cel medical și de asistență socială au evoluat pozitiv, iar sectorul agricol, industrial și cel al construcțiilor s-au contractat. Mai mulți indicatori disponibili pentru perioada iulie-august 2022 conturează condiții pentru o activitate economică redusă și în trimestrul III 2022.

În ceea ce ține de condițiile monetare, BNM menționează că lichiditatea excesivă în sectorul bancar a însumat 4,3 miliarde lei. Cifra s-a diminuat cu 0,3 miliarde de lei în trimestrul III 2022 față de trimestrul precedent. Creșterea anuală a agregatelor monetare s-a redus în trimestrul III 2022 față de trimestrul precedent, în mare parte, din contul banilor în circulație. Ratele de dobândă la soldul creditelor în moneda națională au crescut cu 1,95 puncte procentuale în comparație cu trimestrul precedent, iar cele la depozite s-au majorat cu 2,58 puncte procentuale. Ratele de dobândă la creditele și depozitele în valută nu s-au modificat esențial.

Se prognozează că temperarea economiei mondiale și oferta restrânsă, cauzată de creșterea riscurilor geopolitice, vor influența cotațiile la materiile prime. Astfel, prețurile de consum vor crește în continuare, cel puțin, de la micșorarea recoltei din acest an, creșterea prețurilor externe la energie, războiul din Ucraina, ajustarea tarifelor la gaze naturale și la serviciile conexe (cu efectele lor secundare), indexarea pensiilor și de la creșterea salariilor.

Related posts

Gavrilița a vizitat fabrica de procesare a fructelor din Șișcani

AlbasatTV, Nisporeni

Forfotă la frontieră. În prima zi din noul an 19 400 de persoane au traversat granița

AlbasatTV, Nisporeni

Poșta Moldovei va fi reorganizată

Albasat

Leave a Comment