Societate

Ion Chicu: Situaţia economică este afectată. Veniturile au scăzut substanţial

Situaţia economică a ţării este afectată. Starea de urgenţă are un impact considerabil şi asupra bugetului, iar veniturile au scăzut substanţial din cauza sistării activităţilor economice, a declarat premierul Ion Chicu.

În cadrul unui briefing de presă susținut, luni, după ședința conducerii de vârf a țării, premierul a menţionat că autorităţile vor gestiona situaţia astfel încât toate persoanele să primească pensiile şi salariile, care se achită conform graficului, transmite IPN.

„Vom împărţi banii solidar pentru toţi cetăţenii care au nevoie şi sperăm în trei, patru săptămâni, să revenim la activitatea economică în mod obişnuit”, a spus Ion Chicu.

Până la finalul acestei săptămâni, reprezentanţii Poştei Moldovei şi ai poliţiei vor asigura repartizarea la domiciliu a pensiilor şi alocaţiilor sociale.

Related posts

Reguli noi pentru moldovenii care vor să meargă în Italia

Albasat

O femeie din Tiraspol a murit răpusă de COVID-19

Albasat

Interzicerea purtării vălului islamic în școli, declarată neconstituțională în Austria

Albasat

Leave a Comment