Societate

Lupta cu COVID-19 înseamnă sporirea forțelor de apărare a organismului, doctor habilitat

„COVID-ul este un flagel, este o năpastă peste societate, care a dus la suprasolicitarea sistemului medical, la probleme în societate, de divers gen. O pandemie aduce noi mari probleme. La momentul de față, regulile de joc în contracararea pandemiei sunt altele decât cele cărora se supune medicina planică. Pentru a contracara această pandemie, trebuie să manevrăm cu toate resursele implicate: medici, asistente. Cu mijloacele pe care le avem: spitalele, utilaj medical, medicamentele”. O spune Victor Cojocaru, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, reprezentat al Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, transmite IPN.

În cadrul unei runde online de întrebări-răspunsuri, organizate de Academia de Științe a Moldovei, Victor Cojocaru a mai menționat că, pe timp de pandemie, există un element diferit față de medicina planică: volumul de lucru, care este în creștere. Pacienții trebuie să înțeleagă că pandemia nu a închis medicina planică, urgențele medicale.

„Pandemia este o problemă nu doar medicală. E o problemă socială, politică, economică. Savanții, Academia de Științe e de dorit să promoveze regulile de profilaxie, să responsabilizeze fiecare cetățean față de această problemă socială. Omenirea demult nu ar mai fi existat, dacă nu existau măsurile de profilaxie”, a adăugat Victor Cojocaru.

Profesorul universitar menționează că infecția este o componentă a vieții, care nu va dispărea niciodată. „Dacă va dispărea infecția, vom dispărea și noi. Nu este logic să luptăm contra infecției ca să o nimicim. E logic să luptăm pentru a mări forțele noastre proprii de apărare contra infecției, prin măsurile propuse de știință și medicină”, spune Victor Cojocaru.

Academicianul Eva Gudumac, care a moderat evenimentul, a menționat că Victor Cojocaru este unul dintre cei care lucrează în focarul bolii. Activează în domeniul medicinii peste 50 de ani, dând dovadă de un profesionalism înalt, competența sa cuprinzând biologia moleculară, genetica, medicina personalizată. Protocolul național cu privire la diagnosticul, tratamentul, profilaxia complicațiilor, a sechelelor grave cauzate de COVID-19 a fost elaborat sub președinția sa.

Victor Cojocaru este șef al Catedrei de anesteziologie și reanimatologie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”, sef al Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, instituție în care sunt tratați cei mai gravi pacienți infectați cu COVID-19.      

Related posts

Cursul valutar oficial la 21.10.2020

Albasat

Bilanțul deceselor provocate de coronavirus a depășit 100.000 la nivel global

Albasat

Hoț în lege din Moldova, reținut în Moscova

Albasat

Leave a Comment