Societate

Modificarea Constituției, votată în lectură finală din a doua încercare

Proiectul de modificare a Constituției a fost votat în a doua și ultima lectură, cu 86 de voturi. Proiectul a fost votatdin a doua încercare, prin ridicarea mâinii, după ce prima tentativă a eșuat din cauza unei defecțiuni tehnice a sistemului de vot electronice. Pentru modificarea Constituției și-au dat votul deputații din Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Partidul Politic Șor s-a abținut de la vot, transmite IPN.

Inițial, prin sistemul de vot electronic, pentru proiect și-au dat votul 57 de deputați, număr insuficient pentru ca acesta să treacă. Asta, chiar dacă, anterior, președinta Fracțiunii BCS, Zinaida Greceanîi, a declarat că fracțiunea va susține unanim proiectul. „Noi am luat decizia unanimă la fracțiune, că toți votăm. Înseamnă că ceva s-a întâmplat cu sistemul. Noi toți am votat”, a spus Zinaida Greceanîi după afișarea rezultatelor votului electronic pe ecran.

În consecință, BCS a propus anularea votului și votarea repetată a proiectului, prin ridicarea mâinii. Propunerea a fost susținută de majoritatea deputaților.

După votarea proiectului, deputatul BCS, Vlad Batrîncea, a felicitat Parlamentul și întreaga societate pentru modificarea Constituției, care, potrivit lui, a urmat conform recomandărilor și avizului Comisiei de la Veneția, cu respectarea tuturor procedurilor. L-a felicitat pe ex-ministrul justiției, care a lucrat cu echipa sa la proiect. Acesta a rugat majoritatea parlamentară să respecte aceeași abordare și în ceea ce ține Legea Procuraturii și alte reforme care sunt planificate, adică cu avizele, expertiza necesară și respectarea tuturor procedurilor.

Proiectul de modificare a Constituției prevede excluderea termenului inițial de 5 ani la numirea judecătorilor. Astfel, magistrații instanțelor vor fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, de către președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM. De asemenea, judecătorii Curții Supreme de Justiție vor fi numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și instanțele de fond. Adică, de către președintele țării, la propunerea CSM. Acum, judecătorii CSJ sunt numiți în funcție de Parlament.

Totodată, prin proiect se exclude cerința deținerii vechimii în funcția de judecător de cel puțin 10 ani de către președintele, vicepreședinții și judecătorii CSJ. Proiectul vine cu o completare la reglementarea imunității funcționale a judecătorilor. Aceștia vor avea imunitate funcțională doar în condițiile legii. De asemenea, documentul prevede completarea Constituției cu un articol nou care va reglementa expres faptul că Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței autorității judecătorești. Proiectul mai prevede excluderea procurorului general și al ministrului justiției din componența CSM. Acesta va fi constituit din 12 membri: 6 membri din rândul judecătorilor și 6 – din rândul non-judecătorilor, aleși de către Parlament.

Decizia asupra proiectului de lege constituțională dezbătut în primă lectură a fost adoptată de către Parlament pe 16 septembrie, sub formă de hotărâre, cu votul majorității deputaţilor prezenţi. În lectură finală, proiectul de lege constituţională se adoptă de către Parlament cu votul a două treimi din deputaţii aleşi.

Related posts

Alexandr Stoianoglo, despre relația sa cu Igor Dodon, arestarea unor procurori și dosare fabricate

Albasat

Explozie puternică în Iordania. O minge de foc uriașă s-a ridicat deasupra unui depozit de muniții

Albasat

Молдова преодолела порог в 20 тысяч случаев COVID-19

Albasat

Leave a Comment