Diverse

Numărul transplanturilor de ficat a ajuns la 40

În Republica Moldova a fost efectuat cel de-al 40-lea transplant de ficat. La operația, care s-a desfășurat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, au asistat și chirurgii din România. Intervenția chirurgicală a decurs cu succes, iar pacientul se simte bine, transmite IPN.

Potrivit șefului Secției chirurgie hepatobiliopancreatică, profesorul Adrian Hotineanu, transplantul hepatic a fost de la donator viu, acesta fiind un bărbat de 38 de ani. Beneficiar a devenit fratele său de 35 de ani, diagnosticat cu ciroză hepatică virală B și D, fază terminală.

„Pacientul a avut o variantă anatomică rar întâlnită: trifurcația venei portă, care a necesitat reconstrucția vasculară complexă. A fost primul caz în țara noastră asistat de echipa din România formată din conferențiarul Vladislav Brașoveanu și conferențiarul Dragoș Zamfirescu – șeful Asociației chirurgiei plastice și reconstructive din România”, a declarat Adrian Hotineanu, citat într-un comunicat de presă al instituției medicale.

În anul 2017, în cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au fost realizate 12 transplanturi hepatice, unul de la donator viu, iar restul donatorilor au fost în moarte cerebrală. Totodată, anul trecut, pentru prima dată, în cadrul instituției, echipa medicală a Secției chirurgie hepatobiliopancreatică a realizat chirurgia hepatică pediatrică oncologică, fiind operați trei copii”.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Căsătoriile se destramă la Nisporeni? Ce arată datele Serviciului Stării Civile

Albasat

(GALERIE FOTO) NISPORENI A ÎMBRĂCAT HAINE DE SĂRBĂTOARE

Efectele miraculoase ale consumului de nuci

Leave a Comment