Portal de știri
Nisporeni Societate

O rachetă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Mai multe case au fost avariate

Una din rachetele lansate de ruși luni dimineață a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit autorităților de la Chișinău nu sunt victime, însă mai multe case din localitatea Naslavcea, raionul Ocnița, au fost avariate.

Luni dimineață, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în zona de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova, aflată la hotar cu Ucraina, transmite Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse. Ministerul a informat că a luat toate măsurile de protecție, cu privire la racheta care a căzut pe teritoriul localității Naslavcea.

„Autoritățile ucrainene au informat că în această dimineață a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, de pe teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea.

Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice”, potrivit sursei citate.

Autoritățile ucrainene anunță că nu există pericol de inundații. În prezent, efective ale MAI au încercuit zona căderii rachetei, pentru a evita eventuale pericole, iar un grup de documentare se află la fața locului.

Related posts

La Chișinău a fost lansată cartea pentru copii „Gata cu bătaia!”

AlbasatTV, Nisporeni

România donează Republicii Moldova 5 mii tone de păcură

Albasat

Administratorii a peste 500 de obiecte au solicitat conectare la încălzire

Albasat

Leave a Comment