Portal de știri
Societate

Oamenii care vor participa la manifestațiile de 9 mai sunt atenționați să respecte legea

Persoanele care intenționează să participe la manifestațiile de 9 mai sunt atenționate să respecte legea și să nu admită încălcarea ordinii publice. Poliția va fi de față și va interveni în caz de necesitate. La o conferință de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a comunicat că polițiștii vor fi aproape de cetățeni și vor avea o comunicare deschisă cu toți, astfel încât să informeze toate persoanele despre necesitatea respectării cadrului normativ, transmite IPN.

„Poliția nu va tolera și nu va manifesta neglijență față de persoanele care vor admite derogări de la cadrul normativ sau vor încerca să instige la încălcarea legii. Toți cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de statutul, funcția deținută sau viziunea pe care o are. La fel, mă adresez la toți părinții care au copii și vor participa la anumite manifestații ꟷ să fie responsabili față de copiii săi. O mare parte dintre cetățenii acestui stat sunt cetățeni responsabili. Toți cetățenii trebuie să perceapă riscurile. Și eu îndemn să fim o țără civilizată”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu

De asemenea, șeful IGP a îndemnat pe toți cetățenii care se vor confrunta cu neclarități sau cu situații incerte să nu ezite să apeleze la 112 sau să se adreseze la cel mai apropiat sector de poliție sau angajat al IGP pentru a se informa despre acțiunile și pașii pe care ar trebui să-i întreprindă.

Pentru asigurarea securității și siguranței cetățenilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a desfășurat un șir de acțiuni de prevenire, care au scopul de a preîntâmpina situațiile de risc, dar și de a asigura securitatea antiincendiară.

„Luând în considerație temperaturile calde, o mare parte din cetățeni vor opta pentru ieșirile în aer liber, dar și organizarea picnicurilor în spațiile forestiere și spațiile de agreement. IGSU recomandă să fie evitată aprinderea rugurilor, focurilor de tabără și grătarelor în aceste spații. Mai mult, utilizarea lor trebuie efectuată doar în spații destinate pentru astfel de activități, cu monitorizare strictă”, a declarat Viniciuc Anatolie, șef adjunct al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență al MAI.

Pentru asigurarea regimului de siguranță în Republica Moldova vor activa zilnic peste 600 de angajați IGSU cu 200 unități de tehnică. La datorie vor fi și aproximativ 1 500 de angajați ai Poliției de Frontieră, antrenați în activitatea de control și supraveghere a frontierei.

Recent, prin modificări la legislație, s-a interzis etalarea, confecționarea, răspândirea însemnelor militare utilizate în contextul acțiunilor de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității. Excepție de la această lege este reprezentarea simbolurilor în scopuri științifice și educaționale, în activități de reconstituire istorică. Printre simbolurile interzise este și panglica negru-oranj Sf. Gheorghe. 

Related posts

Parlamentul a aprobat demisia unui deputat PAS

Albasat

Территориальная организация Демократической партии Кахул всем составом покидает Демократическую партию

Albasat

Cauza Electronservice-Nord SA. De ce statul a fost condamnat la CEDO?

Albasat

Leave a Comment