ALBASAT
Fără categorie

Peste 350 de observatori ai Misiunii ODIHR, în secțiile de votare din țară

Peste 350 de observatori ai Misiunii ODIHR se află în secțiile de votare din Moldova pentru a monitoriza cum decurge procesul electoral, transmite IPN.

Matyas Eorsi, șeful Misiunii, a declarat pentru presă că Misiunea a venit în Republica Moldova pe 15 ianuarie, fiind vorba de o echipă din 28 de observatori pe termen lung, împărțiți în 14 regiuni. „În total sunt 357 de observatori, care sunt astăzi în toată țara. Considerăm că aceste alegeri sunt foarte importante, iar mâine situația va fi mai clară legată de cum s-au desfășurat alegerile”, a mai spus Matyas Eorsi.

Potrivit lui, observatorii Misiunii vor monitoriza procesul în diferite secții de vot, până la închiderea lor. De asemenea, vor monitoriza și procesul de numărare a buletinelor de vot. Observatorii se vor strădui să acopere cât mai multe secții.

Întrebat despre eventuale semnale din teritoriu cu privire la transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului, Matyas Eorsi a declarat că există informații din mai multe surse, dar este prea devreme pentru declarații sau concluzii. Potrivit lui, observatorii vor examina toate informațiile din ziua alegerilor, iar pe parcursul zilei de luni vor veni cu detalii legate de sesizări și dacă acestea au influențat cumva sau nu rezultatul alegerilor.

Oficialul a mai spus că Misiunea a observat alegerile parlamentare și prezidențiale din Republica Moldova din momentul declarării Independenței, iar faptul că anul acesta sunt mai mulți observatori denotă interesul comunității internaționale pentru alegerile din Moldova.

Related posts

LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Localnicii din Cristești vor să revoce primarul. Un grup de inițiativă va colecta semnături pentru referendum

AlbasatTV, Nisporeni

Fiecare a doua hotărâre judecătorească încalcă regula anonimizării, studiu CRJM

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat a murit într-un incendiu provocat de o plapumă electrică

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova va adera la actele Uniunii Poștale Universale

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 12.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

6 din 10 persoane dețin cont bancar, în Moldova. Suntem la coada clasamentului european

AlbasatTV, Nisporeni

Cum să salvăm sectorul sfeclei de zahăr din Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 11.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Uniunea Europeană oferă Moldovei 50 de milioane de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment