ALBASAT
Fără categorie

Petroliștii anticipează o criză a combustibilului dacă prețurile la carburanți vor scădea

Petroliștii din Republica Moldova fac apel să se renunțe la presiuni asupra agenților economici, care importă și comercializează produse petroliere. Totodată, aceștia solicită să se înceteze politizarea și răspândirea minciunilor, pentru a nu provoca o eventuală criză a combustibilului în țară, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, un grup de petroliști menționează în contextul noilor prețuri la carburanți, majorate cu 1 leu, afișate de către stațiile Peco la sfârșitul săptămânii trecute, că acestea au fost dictate de cel puțin doi factori obiectivi. E vorba de majorările recente la benzină și motorină pe piețele externe și de cotațiile valutei naționale. „Obligarea stațiilor PECO să vândă benzină și motorină în pierdere va duce, inevitabil, la blocarea importurilor de produse petroliere în țară, respectiv la o criză în lanț ce poate afecta toți cetățenii țării, care nu vor mai găsi combustibil la stațiile de alimentare”, atenționează petroliștii.

Importatorii de petrol menționează că, dacă în luna martie o tonă de benzină la modificarea anterioara a prețului costa 608 dolari/tona, la mijlocul lunii mai pentru o tonă de benzină se plătește deja 682 dolari/tona, o creștere de 12,2%. La fel, și în cazul motorinei, prețul căreia a crescut de la 605 dolari/tonă în luna martie la 659 dolari/tonă în luna mai, o creștere de 8,9%.

Potrivit importatorilor, și cotațiile valutei naționale au influențat prețul la pompă. Leul moldovenesc în raport cu dolarul, în perioada dată, s-a depreciat de la 17,0929 lei/dolar, la 17,9392 lei/dolar, o depreciere de 4,95%, iar prețurile la pompă pentru benzină și motorină au crescut cu 5,9% și, respectiv, 5,1%. „Aceste modificări de preț la pompă au avut loc nu numai în Moldova, dar și în țările vecine – România, Ucraina, pe baza modificărilor cotațiilor internaționale la produsele petroliere”, se spune în comunicat.

Importatorii de petrol atenționează asupra faptului că, aproape timp de un an, instituțiile statului, prin intermediul instanțelor de judecată, au cerut înghețarea prețurilor la benzină și motorină, iar importatorii au înregistrat pierderi serioase în această perioadă. În aceste condiții, unii agenți economici au fost la un pas de faliment, iar Republica Moldova a trecut, la limită, pe lângă o posibilă criză uriașă în domeniul furnizării produselor petroliere.

Petroliștii mai spun că nu pot să mai accepte să lucreze în pierdere, iar în cazul în care instituțiile statului vor încerca să îi oblige să facă asta, vor declanșa acțiunile legale prin care să-și apere drepturile. „Facem, așadar, apel și la instituțiile statului să manifeste responsabilitate și să nu permită declanșarea unei crize pe piața livrării de produse petroliere”, atenționează petroliștii.

Semnatarii comunicatului de presă sunt: Petrom Moldova, Lukoil-Moldova, Bemol Retail, Datario, Tirex Petrol și Uniunea importatorilor de produse petroliere „Importcompetrol”.

Related posts

Vremea se încălzește treptat. Temperaturile vor ajunge sâmbătă la +13°C

AlbasatTV, Nisporeni

Partidele politice vor primi 62 de milioane de lei din bugetul de stat

AlbasatTV, Nisporeni

Consumul de energie electrică, total acoperit vineri

AlbasatTV, Nisporeni

Record la Aeroport: numărul pasagerilor a depășit 4 milioane

AlbasatTV, Nisporeni

Urmărește LIVE: Unirea Principatelor Române marcată la bustul lui Ferdinand din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Reorganizarea procuraturilor specializate, da sau ba

AlbasatTV, Nisporeni

Pentru prima dată, Energocom cumpără energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

AlbasatTV, Nisporeni

Biblioteca Națională a lansat Calendarul Național 2025

AlbasatTV, Nisporeni

Bărbatul care a dat foc unei mașini a poliției în ziua alegerilor a fost reținut

AlbasatTV, Nisporeni

A început înscrierea la Programul de studiere a limbii române. Sunt 6500 de locuri

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment