ALBASAT
Fără categorie

Precipitațiile au provocat pagube în mai multe sate din raionul Cantemir

Ploile au provocat pagube în mai multe localități din țară. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în raionul Cantemir precipitațiile au afectat mai multe drumuri și culturi agricole.
În localitatea Câșla au fost distruse trei hectare de floarea soarelui și avariate două poduri pietonale. De asemenea, a fost deteriorată o porțiune de drum local. În localitatea Lingura a aceluiași raion, ploaia a afectat drumul local pe o distanță de 1,9 km, iar în satul Cârpești, ploile au distrus 61 de hectare de semănături de rapiță.

Comisiile pentru situații excepționale continuă să estimeze prejudiciile înregistrate.

Related posts

Mii de copii din satele Moldovei vor avea acces la programe extrașcolare, cu sprijinul UE

AlbasatTV, Nisporeni

Vremea se încălzește în următoarele zile. Duminică încep ploile

AlbasatTV, Nisporeni

UE reafirmă suveranitatea Groenlandei, pe fondul intenției SUA de a prelua controlul insulei

AlbasatTV, Nisporeni

Ceață densă și risc de ghețuș pe drumurile naționale: intervenții în peste 20 de regiuni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.01.2026

AlbasatTV, Nisporeni

Primul bilanț oficial al victimelor din Iran, după represiunea protestelor

AlbasatTV, Nisporeni

Euro domină piața valutară din Moldova. Dolarul urmează în top, hrivna și rubla – la coadă

AlbasatTV, Nisporeni

Trump renunță la taxele vamale anunțate pentru opt țări europene

AlbasatTV, Nisporeni

Acces facilitat la servicii publice, prin noul portal evo.gov.md

AlbasatTV, Nisporeni

Fostul consilier prezidențial, Serghei Mișin, reținut de FSB la Moscova. E suspectat de spionaj

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное