ALBASAT
Societate

Primele sancțiuni aplicate de poliție celor care pun în pericol sănătatea cetățenilor

Inspectoratul General al Poliției a aplicat primele sancţiuni pentru punerea în pericol a sănătății cetățenilor și împiedicarea activității autorităților în vederea profilaxiei contra virusului COVID-19, transmite IPN.

Poliția a înregistrat două astfel de cazuri, în ultimele 24 de ore. Unul din a avut loc în orașul Briceni. Un bărbat de 43 de ani a efectuat intenționat, ieri în jurul orei 17:30, o chemare falsă a serviciului de ajutor medical urgent, anunțând că este infectat cu coronavirus. În cel de-al doilea caz, la Drochia, un tânăr de 27 de ani a format numărul unic 112, anunțând că recent s-a întors din Italia și că este infectat cu COVID-19, fapte care s-au dovedit a fi false.

Pe numele ambilor bărbați au fost întocmite procese-verbale, aceștia riscând amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale sau de la 40 la 60 de ore muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Într-un alt caz, astăzi, a fost sancționat și un agent economic din Chișinău. Acesta s-a ales cu o amendă de 75 de mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.

Related posts

BNM menține rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară

Albasat

Cursul valutar oficial la 15.04.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 30.07.2020

Albasat

Leave a Comment