ALBASAT
Societate

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și-a suspendat activitatea

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău a informat că „există suspiciunea că un angajat ar putea fi infectat cu noul coronavirus”. În acest context, „șeful misiunii diplomatice a dispus testarea întregului personal al Secției consulare și dezinfectarea spațiilor de lucru cu publicul”, iar activitatea instituției a fost sistată, transmite IPN.

„Rezultatele testelor sunt așteptate în cursul după-amiezii de miercuri, 26 ianuarie 2022, situație în care activitatea cu publicul va fi suspendată la această dată”, precizează un comunicat de presă.

„Măsura suspendării activității Secției consulare este luată pentru a preveni o posibilă răspândire a virusului în rândul solicitanților de servicii consulare și al personalului”.

Serviciile Secției Consulare a Ambasadei României vor fi reprogramate, cu prioritate, la o dată ulterioară.

Related posts

Cursul valutar oficial la 18.04.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Încă un caz de infectare cu COVID-19 a fost confirmat în raionul Nisporeni

Albasat

Orașul din România în care s-au dat amenzi de 70.000 de euro într-o zi, pentru că oamenii nu mai respectă ordonanțele militare

Albasat

Leave a Comment