Nisporeni

Sistem de iluminare modern la grădiniță din satul Zberoaia, raionul Nisporeni. Instituția a fost renovată cu cuportul guvernului României

Îşi petrec toate activităţile în condiţii bune şi spaţii iluminate. Este vorba despre copiii grădiniţei „Ghiocel” din satul Zberoaia, raionul Nisporeni, care de ceva timp au un sistem interior de iluminare modern, instalat pe banii oferiţi de Guvernul de la Bucureşti. Administraţia, personalul, copiii, dar şi părinţii au observat schimbările radicale în urma proiectelor implementate de România în cadrul grădiniţei şi vin numai cu cuvinte de laudă şi mulţumire. Administraţia grădiniței recunoaşte că fără acest ajutor, nu ar fi fost posibile aceste schimbări și se bucură că în sfârşit copiii lor beneficiază de mai bune condiţii.

„Instituţia este fondată în anul 1975, este disponibilă pentru 62 de locuri, suntem 20 de angajaţi, dintre care 3 sezonieri (lucreaza doar în perioada rece a anului ). După cum vedeţi, este o grădiniţă de tip vechi. Anii şi-au pus amprenta asupra acestei instituţii şi are nevoie de renovări, de reconstrucţii în fiecare an. În anul 2017 am beneficiat de un proiect de la Fondul de Investiţii, o donaţie de mobilier pentru 2 grupe de vârstă, în valoare de 72 de mii de lei. În anul acesta, am beneficiat de un proiect din partea Guvernului României, împreună cu Fondul de Investiţii, în sumă de 120 de mii de lei, cu care am renovat reţeaua electrică din interior. Suntem foarte mulţumiţi de proiectele care se implementează la noi în ţară, deoarece ne dăm seama că noi, instituţiile cu bugetul mic, din localităţi mai mici, nu reuşim să facem lucrări de renovare, de restructurare în instituţie. Sperăm că, şi pe viitor, să mai beneficiem de astfel de proiecte, deoarece avem planuri mari, strategice, avem foarte mare nevoie de o sală festivă şi sperăm că, pe viitor să reuşim să ducem la bun sfârşit şi acest plan al nostru.” a menționat Aurelia Melinte, directoare la grădiniţa „Ghiocel” din satul Zberoaia.

Personalul este cel care a observat schimbările în timp. Aceştia recunosc că era de mult timpul schimbărilor, dar înţeleg că situaţia financiară nu le permite aceste schimbări în instituţie şi speră că, pe viitor, vor mai fi noi proiecte şi noi posibilităţi.

„Suntem nespus de bucuroşi că, anume în instituţia noastră, s-a implementat acest proiect. În prezent s-au creat condiţii foarte favorabile pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor. În trecut, iluminatul în grădiniţă era un pic mai slăbuţ, mai dificil, de multe ori se stingea lumina. Acum avem o lumină foarte bună, copiii se simt liberi.” a spus Tatiana Axenti, educatoare la grădiniţa „Ghiocel” din satul Zberoaia.

Datorită proiectelor care s-au implementat în grădiniţă, copiii vin cu o ardoare la grădiniţă, sunt foarte entuziasmaţi chiar şi de acelaşi mobilier, pe care l-am primit în diferite culori, cu diferite nuanţe. Fiecare are măsuţa lui, scăunelul lui, la care lucrează cu mult drag.” a spus  Veronica Radu,  educatoare la grădiniţa „Ghiocel” din satul Zberoaia.

„Copiii vin cu mare dispoziţie, se simt bine, sunt mulţumiţi de ceia ce petrecem în fiecare zi cu ei şi părinţii la fel. Aducem cele mai mari mulţumiri Guvernului României, pentru implementarea proiectelor, care s-au finalizat cu succes. Datorită lor avem lumină.” a adăugat Nadejda Cheşcu, educatoare la grădiniţa „Ghiocel” din satul Zberoaia.

Părinţii au apreciat pozitiv, observând schimbările de dispoziţie şi comportament ale copiilor, în urma acest schimbări. Ei mulţumesc Guvernului Român pentru posibilitatea acordată copiilor, spre o dezvoltare eficientă.

„E spre bine! E foarte bine pentru copii! Le mulţumim frumos , din suflet, pentru că ne-au dat acest ajutor! Le mulţumim foarte mult!” a menționat Nadejda Graur, o femeie care își aduce copiii la această grădiniță.

„Suntem foarte mulţumiţi! Copiii vin cu mare dragoste la grădiniţă. Seara nu vor plece acasă, vor să mai rămână. Mulţumim Guvernului României, deoarece au grijă de copiii noştri, le oferă multe lucruri noi.” susține Mariana Cebotari, părinte.

Grădinţa din satul Zberoaia este încă la început de cale a dezvoltării, dar speră ca în viitor să devină o instituţie modernă. Menţionăm că Grădiniţa „Ghiocel” a beneficiat de un ajutor de aproximativ 200 000 de lei. Pentru tot suportul, întreaga comunitate este mulţumită şi mai aşteaptă ajutor frăţesc din partea fraţilor de peste Prut.

Aceast material este realizată cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. #DRRMRomânia

Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului României – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Related posts

Un nou caz de COVID-19, în raionul Nisporeni

Albasat

3 cazuri noi de COVID-19, confirmate astăzi în raionul Nisporeni

Albasat

COVID-19 în Nisporeni: Cum arată distribuția cazurilor de Covid-19 pe localități. Unde sunt cele mai multe cazuri în raionul Nisporeni

Albasat

Leave a Comment