Operatorii turistici vor beneficia de o nouă extindere a termenului de restituire a plăților către călători pentru serviciile contractate, dar neprestate din cauza pandemiei de COVID-19. Într-un proiect votat de Parlament în primă lectură, termenul, care expiră pe 31 decembrie, a fost prelungit până pe 30 septembrie 2022, transmite IPN.
Proiectul vizează contractele pentru țara de destinație Grecia, încheiate până la data de 17 martie 2020 – data instituirii stării de urgență. Deputata Iulia Dascălu, coautoare a proiectului, a precizat că extinderea termenului este o soluție pe fondul problemelor cu care se confruntă unele agenții de turism, cauzate de închiderea hotarelor în legătură cu situația epidemiologică și de suspendarea operațiunilor de către cel mai mare partener al pieței naționale pentru destinația Grecia – turoperatorul Mouzenidis Travel Greece, care este în instabilitate financiară.
În avizul său, Guvernul a recomandat ca extinderea moratoriului să se aplice și pentru alte destinații decât Grecia. Pentru lectura a doua în proiect se vor face ajustări, a menționat parlamentara.
Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, agențiile turistice din Republica Moldova datorează aproximativ 1,1 milioane de euro turiștilor pentru vacanțele anulate din Grecia.
- Droguri confiscate în valoare de 150 de mii de lei. Doi tineri riscă până la 15 ani de închisoare
- 12 participanți, în finala națională Eurovision
- Peste 6 mii de consumatori din raionul Ialoveni au rămas fără gaze naturale
- Un bărbat din Orhei a ars de viu. Incendiul ar fi pornit de la o plapumă electrică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică