ALBASAT
Fără categorie

UE oferă Moldovei asistență pentru atenuarea schimbărilor climatice

Uniunea Europeană va acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic, inclusiv Republicii Moldova, pentru susținerea eforturilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice, inclusiv dezvoltarea acestora spre o economie cu emisii reduse și rezistentă la schimbările climatice. În acest sens, marți, 23 aprilie, la Chișinău, a fost lansat proiectul – EU4Climate în Moldova (UE pentru schimbări climatice ), transmite IPN.

În cadrul proiectului, 2019-2022, Republica Moldova va fi ajutată să adopte măsuri concrete împotriva schimbărilor climatice prin implementarea Acordului de la Paris, semnat în 2016 și ratificat în 2017. Totodată, va fi susținută să-și îmbunătățească politicile și legislația din domeniul climei, pentru a limita impactul negativ al schimbărilor climatice asupra vieții oamenilor și de a face societatea mai rezistentă la aceste schimbări. La fel, proiectul vine să contribuie la ajustarea legislației naționale la standardele UE în domeniul climei și schimbărilor climatice. EU4Climate va susține implementarea unui sistem riguros de raportare a volumului redus de emisii de gaze cu efect de seră.

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Valentina Ţapeş, a spus la ceremonia de lansare a proiectului că Republica Moldova s-a angajat să atingă, către anul 2030, ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 78%. „Încălzirea globală reprezintă cea mai mare amenințare la adresa dezvoltării umane, iar omenirea nu s-a confruntat cu un pericol atât de major. Fenomenul schimbărilor climatice poate pune în pericol dezvoltarea”, a spus Valentina Ţapeş.

Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a menționat că în ultimul deceniu, UE a alocat aproape 580 de milioane de euro pentru acțiuni legate de mediu, climă, eficiență energetică și energie regenerabilă pentru țările Parteneriatului Estic. Potrivit ambasadorului, implementarea acestui proiect va permite Republicii Moldova să se alăture eforturilor țărilor europene de a crea un mediu mai curat pentru copiii și generațiile viitoare.

Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, a declarat, la rândul său, că instituția pe care o reprezintă încurajează țările să pună în aplicare măsuri ambițioase privind schimbările climatice și să depună eforturi pentru un viitor durabil pentru toți. „Lansarea proiectului EU4Climate oferă un imbold și deschide noi oportunități de acțiuni climatice în regiune. Este un proiect important și de mare valoare pentru țările din Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova”, a declarat Dima Al-Khatib.

Proiectul EU4Climate, cu un buget total de 8,8 milioane de euro, cuprinde Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Estimativ, Republica Moldova ar putea primi peste un milion de euro.

Related posts

Cursul valutar oficial la 24.06.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Descoperă frumusețea costumului popular la Nisporeni, pe 29 iunie!

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de caniculă de marți până vineri. 35 de grade și ploi locale cu grindină

AlbasatTV, Nisporeni

Săptămâna începe cu scumpiri la benzinării. Motorina a ajuns la 20 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Apelul Maiei Sandu la 35 de ani de suveranitate

AlbasatTV, Nisporeni

Rectorul UTM se va regăsi pe listele PAS la parlamentarele din toamnă

AlbasatTV, Nisporeni

Cursă avia directă Chișinău – Lyon, bisăptămânală

AlbasatTV, Nisporeni

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit pe problema Iranului, dar nu a aprobat rezoluția

AlbasatTV, Nisporeni

Leul moldovenesc s-a menținut stabil față de euro în luna mai

AlbasatTV, Nisporeni

Încă 19 moldoveni au fost evacuați din Israel

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment