ALBASAT
Societate

Uniunea Europeană va finanța restaurarea și conservarea morii de vânt din satul Gaidar

O moară de vânt în întregime din lemn, inclusiv mecanismele care prelucrează cerealele, din satul Gaidar, raionul raionul Ceadîr-Lunga, va fi restaurată și conservată cu finanțarea Uniunii Europene, în cadrul Programului „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite IPN. 

Moara datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost funcțională până în anul 2005. PNUD precizează într-un comunicat de presă că  asemenea mori mai sunt patru în toată Republica Moldova, iar dintre acestea doar cea din Gaidar este în stare bună, comparativ cu celelalte. Unicitatea morii de vânt constă în faptul că o singură persoană poate gestiona toate procesele din interior.

Schițele de proiect pentru restaurarea morii din Gaidar au fost deja elaborate. În urma procesului de restaurare și conservare, moara va deveni din nou funcțională. Ea își va redeschide ușile, inclusiv în calitate de obiectiv turistic. Astfel, vizitatorii vor putea urmări procesul de măcinare a făinii. pentru ei vor fi amenajate spații de agrement. Doritorii vor participa la gătirea preparatelor cu specific local, din făină proaspăt măcinată. Vor fi construite foișoare, conform schiței de proiect. Spațiile adiționale vor fi construite și amenajate de primărie.

Obiectivul reabilitării morii de vânt este păstrarea tuturor elementele originale. Evaluarea stării și condițiilor actuale ale morii de vânt a constatat că o mare parte din elemente sunt funcționale. Unele urmează a fi restaurate sau conservate, iar altele înlocuite cu piese noi, însă păstrând autenticitatea.

Capacitatea de lucru a morii este mică, de doar câteva zeci de kilograme pe zi, însă suficientă pentru a face o incursiune în istorie.

PNUD a anunțat un concurs public la care pot participa companiile care ar putea efectua lucrările de restaurare și conservare. Compania va fi selectată în conformitate cu procedurile de achiziții ale PNUD.

Moara de vânt din satul Gaidar face parte din un program comprehensiv de restaurare și conservare a zece obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului. Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii” (2019-2023), implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Related posts

Vicedirectorul Institutului de Neurologie: avere nejustificată de peste 700 de mii de lei

Albasat

Este clar că acest Parlament este unul antipopular, veterani

Albasat

Igor Grosu: Nu este exclus să vină momentul pentru alte remanieri guvernamentale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment