ALBASAT
Societate

Valoarea noului program de cooperare cu FMI se ridică la 558 mln dolari

Valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional se ridică la 558 de milioane de dolari și va fi implementat timp de trei ani – 2020-2023. Prim-ministrul Ion Chicu a avut o discuție cu echipa de experți ai FMI, condusă de Ruben Atoyan, la care au fost definitivate ultimele detalii privind noul program financiar de țară, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se menționează că asistența financiară va fi utilizată pentru relansarea economiei Republicii Moldova și depășirea consecințelor pandemiei COVID-19, precum și pentru implementarea unor reforme instituționale.

Memorandumul între Republica Moldova și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului directorilor Fondului Monetar Internațional.

Related posts

Cursul valutar oficial la 05.04.2020

Albasat

Criminalizarea transmiterii HIV împiedică tratamentul și prevenirea maladiei, opinie

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 31.10.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment