ALBASAT
Societate

Vladimir Bolea despre protestele agricultorilor: anul 2023 este un an electoral

Într-o țară democratică cum este Republica Moldova toți cetățenii au dreptul la protest. Este reacția ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, după ce mai multe asociații agricole au amenințat guvernarea cu protesteб dacă nu va fi majorat Fondul de subvenționare. Ministrul Agriculturii spune că revendicările agricultorilor au tentă politică, iar mulți dintre cei care amenință cu proteste vor participa în calitate de candidați la alegerile locale din 2023, notează IPN.

Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2023, Fondul național de dezvoltare a agriculturii va constitui anul viitor 1,5 miliarde de lei. În 2022, a fost prevăzută aceeași sumă, iar ulterior a fost majorată până la 1,75 miliarde de lei. Ministrul Agriculturii spune că Guvernul este axat acum pe majorarea veniturilor tuturor cetățenilor, iar agricultorii nu ar trebui să reprezinte o categorie privilegiată.

„În anul 2022 Guvernul Gavrilița s-a axat pe problemele sociale, majorări de pensii, salarii, compensații. De aceea anul 2022 a fost unul al protecției sociale, în următorul an rămâne o prioritate protecția socială, dar ca să avem creșteri de pensii și salarii, trebuie să ne ocupăm de creștere economică. Dar niciun alt domeniu din țară nu are un program de subvenționare atât de bine pus la punct cum este agricultura. De aceea, agricultorii să spună poporului mulțumesc pentru cele 1,5 miliarde de lei din fondul de subvenționare și la următoarea rectificare putem vorbi de suplinire a acestui fond. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a colectat peste 16500 de dosare și e vorba de 80 de oameni care lucrează acolo cu salarii de 6500 de lei. Este o muncă titanică. În 2023 vrem să venim și cu un proiect de reformare AIPA”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Acum o săptămână, printr-o declarație publică, Asociația Forța Fermierilor a cerut autorităților să se adreseze Uniunii Europene în vederea accesării fondurilor europene pentru sectorul agrar, care să fie disponibile începând cu anul 2023. De asemenea, fermierii cer guvernanților să se adreseze României pentru ajutor sub formă de motorină, care să fie distribuită prioritar fermierilor mici. Dacă revendicările lor nu vor fi respectate, agricultorii amenință cu proteste de amploare în toată țara.

„Este o țară democratică și pot să protesteze. Protestul este o formă de acțiune politică. Prin protest nu găsești nici prețuri mai mari la vânzare și nici piețe noi de desfacere. Ce să obții prin protest? Protestul este o formă strict politică ca să te manifești, toți înțelegem că anul 2023 este an electoral. Pe mulți din cei cu protestele o să-i vedeți candidați la diferite primării. Noi acum trebuie să ne gândim la digitalizare, să investim în tehnologii, astfel încât agricultura să devină avantajoasă, iar tinerii să fie interesați să vină să lucreze în agricultură”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Potrivit agricultorilor, anul 2022 a fost unul extrem de complicat pentru agricultura din Republica Moldova, întrucât seceta a compromis 80-90 % din recolta de porumb și 40-50 % din recolta de floarea soarelui și sfeclă. De asemenea, interdicția politică aplicată de Federația Rusă produselor moldovenești a lovit dur ramura pomiculturii și viticulturii.

Related posts

Mai bine de jumătate din populație consideră că Moldova va deveni membru UE în 10 ani, sondaj

AlbasatTV, Nisporeni

Mărfurile moldovenești pot fi transportate în UE și pe rute alternative

AlbasatTV, Nisporeni

Clinicile de chirurgie estetică s-au aglomerat în pandemia de coronavirus. Care este explicația

Albasat

Leave a Comment