Portal de știri
Societate

Zboruri anulate miercuri pe aeroporturile din Belgia din cauza unei greve naţionale

Cel mai mare aeroport din Belgia, Brussels Zaventem, va anula aproape jumătate dintre zborurile programate pentru ziua de miercuri, în timp ce niciun avion nu va decola de pe aeroportul Charleroi, din cauza unei greve naţionale a sindicatelor care protestează faţă de scăderea puterii de cumpărare, transmite Reuters.

Reprezentanţii aeroportului Brussels Zaventem, care în luna septembrie a înregistrat aproximativ două milioane de călători, au avertizat că se aşteaptă la „perturbări serioase ale activităţilor” din cauza grevei, adăugând că un număr mare de zboruri au fost anulate sau reprogramate pentru a evita perioadele mari de aşteptare sau întârzierile.

La rândul său, aeroportul Charleroi, al doilea mare aeroport din Belgia, a informat pe pagina sa de Internet că a decis să anuleze toate zborurile programate pentru ziua de miercuri. Serviciile de transport local vor fi aproape paralizate miercuri în condiţiile în care muncitorii vor mărşălui pe străzile din Bruxelles pentru a cere salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Related posts

Alte 1149 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

OMS raportează un record al infectărilor: Noile cazuri de coronavirus ajung la valori maxime

Albasat

Termenul de valabilitate al semnăturilor electronice eliberate CTIF s-a extins până la 2 ani

Albasat

Leave a Comment