ALBASAT
Fără categorie

Majorarea salariilor pentru aleșii locali cu 50 la sută, votată în prima lectură

Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de raioane ar putea beneficia de plăți de stimulare, în mărime de până la 50 la sută din salariul lunar. Inițiativa în acest sens care aparține unui grup de deputați ai PDM a trecut de prima lectură în ședința de vineri, 20 iulie, a Parlamentului.

Noile modificări acordă Consiliilor raionale și locale dreptul de a majora salariile angajaților unităților sferei sociale din localitățile rurale și orașe din contul veniturilor suplimentare obținute la executarea bugetului local, în proporție de până la 20 % din salariul de bază.

Plățile urmează a fi achitate pentru timpul efectiv lucrat, proporțional salariului lunar stabilit. Totodată, se propune ca personalul care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea autorităților administrației publice locale să poată beneficia de plăți de stimulare în mărime de până la 15 la sută din salariul de funcție.

Raportorul, deputatului PDM Eugen Nichiforciuc, susține că în acest scop au fost deja identificate surse financiare, în sumă de 27 de milioane de lei.

Potrivit autorilor, scopul proiectului este de a atrage și menține tinerii specialiști în localitățile rurale, precum și sporirea atribuțiilor de autogestiune a bugetelor locale.

Related posts

Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Premierul Dorin Recean: Avem de confruntat o iarnă foarte grea

AlbasatTV, Nisporeni

Militarii moldoveni vor defila la parada de la Bucureşti, pe 1 decembrie

AlbasatTV, Nisporeni

A început testarea tematică la două discipline. Urmează tezele semestriale

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 1000 de familii și-au procurat locuințe prin programul „Prima Casă Plus”

AlbasatTV, Nisporeni

Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați

AlbasatTV, Nisporeni

Deputatul Radu Marian anunță audieri parlamentare privind situația din domeniul energetic

AlbasatTV, Nisporeni

ANRE a amânat ședința la care urma să aprobe tarife majorate la gazele naturale

AlbasatTV, Nisporeni

Planul Gazprom pentru 2025 nu prevede tranzitul prin Ucraina către Europa, surse

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное

Majorarea salariilor pentru aleșii locali cu 50 la sută, votată în prima lectură

Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de raioane ar putea beneficia de plăți de stimulare, în mărime de până la 50 la sută din salariul lunar. Inițiativa în acest sens care aparține unui grup de deputați ai PDM a trecut de prima lectură în ședința de vineri, 20 iulie, a Parlamentului.

Noile modificări acordă Consiliilor raionale și locale dreptul de a majora salariile angajaților unităților sferei sociale din localitățile rurale și orașe din contul veniturilor suplimentare obținute la executarea bugetului local, în proporție de până la 20 % din salariul de bază.

Plățile urmează a fi achitate pentru timpul efectiv lucrat, proporțional salariului lunar stabilit. Totodată, se propune ca personalul care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea autorităților administrației publice locale să poată beneficia de plăți de stimulare în mărime de până la 15 la sută din salariul de funcție.

Raportorul, deputatului PDM Eugen Nichiforciuc, susține că în acest scop au fost deja identificate surse financiare, în sumă de 27 de milioane de lei.

Potrivit autorilor, scopul proiectului este de a atrage și menține tinerii specialiști în localitățile rurale, precum și sporirea atribuțiilor de autogestiune a bugetelor locale.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Leave a Comment