Multiculturalismul este o formă de etnopolitică, în care populațiile minoritare de pe un teritoriu nu sunt nevoite să accepte pierderi culturale forțate pentru a coexista fără conflicte cu majoritatea. De asemenea, în multiculturalism se urmărește păstrarea identitatății grupului și evitarea discriminării. Preocuparea pentru multiculturalism este consacrată în Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (1995), în Recomandările de la Lund ale Consiliului Europei (1999) și în alte documente.
Suntem obișnuiți cu faptul că multiculturalismul este legat de ”niște ei”. De migranții din Statele Unite, imigranții din Canada sau refugiații din Germania. În realitate, multiculturalismul este în jurul nostru – un restaurant găgăuz, un doner kebab la colț, biserici catolice și sinagogi, școli ruse și ucrainene și alte manifestări ale diversității culturale din viața de zi cu zi. Pentru a vă convinge de acest lucru, este suficient să vă amintiți de unde vin părinții Dvs. (și părinții lor), să decideți care este mâncarea Dvs. preferată, să discutați cu vecinul într-o română-rusă sau să citiți cartonașele noastre informative.
Ce este multiculturalismul ?
Potrivit Enciclopediei de filosofie Stanford, multiculturalismul reprezintă o politică ce vizează păstrarea și dezvoltarea diferențelor culturale dintr-o țară. În sens larg, multiculturalismul reprezintă integrarea fără asimilare. Aceasta înseamnă că într-o singură țară pot coexista liber diferite culturi, confesiuni și limbi, formând o societate în care fiecare persoană poate trăi așa cum se simte confortabil (din punct de vedere cultural).
Este multiculturalismul relevant pentru Moldova?
Da. De mai mult timp (vorbim despre sute de ani) Moldova practic nu mai poate fi numită stat mononațional. În ciuda faptului că, în conformitate cu recensământul din 2014, majoritatea respondenților (75,1%) se identifică drept moldoveni, un sfert din populație aparține altor grupuri etnice: 7,0% s-au autodeterminat ca fiind români, 6,6% – ucraineni, 4,6% – găgăuzi, 4,1% – ruși, 1,9% – bulgari, 0,3% – romi.
Dar ce înseamnă acest lucru în practică?
În Canada, unde acest termen a apărut inițial, a însemnat punerea semnului egalității între limba franceză și cea engleză în sfere publice, inclusiv în media. În Europa multiculturalismul a generat schimbări în sistemul educațional, prin revizuirea programelor de învățământ într-un mediu multinațional.
Ce spun oamenii noștri de știință?
Într-un articol științific referitor la politica multiculturalismului în Moldova, politologul Eduard Volcov scrie că, deși oficial în Republica Moldova nu a fost proclamată o politică a multiculturalismului, trăsăturile principale ale acesteia pot fi distinse clar în țara noastră. De exemplu, legea „Cu privire la funcționarea limbilor”, chiar și în noua ediție (din 2018) oferă posibilitatea utilizării și dezvoltării limbilor găgăuză, ucraineană, bulgară, idiș, ebraică, țigănească și a altor limbi ale minorităților naționale. În Moldova există școli și universități cu predare în limbile rusă, ucraineană, bulgară și găgăuză.
Cultura nu face excepție – teatre, biblioteci, grupuri artistice și etno-folclorice – toate există în limbi diferite.
De ce este nevoie de multiculturalism?
Mult timp s-a crezut că liderii statelor ar trebui să fie ghidați de o simplă cerință: un stat, o națiune, o cultură. Dar dacă vorbim despre o populație în care diferiți oameni vorbesc diferite limbi, sărbătoresc diferite sărbători, se roagă diferitelor divinități, atunci această condiție este foarte dificil de îndeplinit. Anume acest lucru conduce țările către o politică de multiculturalism.
Aceasta înseamnă că multiculturalismul se referă doar la politică?
Nu chiar. Analistul politic Vladimir Malahov consideră că multiculturalismul poate fi structurat pe două nivele: birocratic-managerial și socio-politic. Altfel spus, asta înseamnă că statul trebuie să țină seama de faptul că societatea este eterogenă din punct de vedere cultural și să le asigure tuturor cetățenilor drepturi egale în dezvoltarea culturii, limbii, tradițiilor, valorilor etnice și religioase.
În al doimea rând, această societate își schimbă înțelegerea de sine, presupunând că diferența culturală în societate este inevitabilă. Începem să ne percepem unii pe alții nu ca o comunitate de popoare unite de un trecut comun, de rădăcini comune, ci ca pe niște oameni cu totul diferiți, cu medii culturale complet diferite. Mai mult ca atât, părerea că etnia este inerentă omului de la naștere a fost demult depășită.
Acest lucru înseamnă că astăzi națiunea trece pe plan secundar?
Parțial da. Înseamnă, mai degrabă, că națiunile moderne nu pot exista fără conștiința de sine și autoidentificarea oamenilor. Un subiect aparte este de ce a devenit dominant anume acest tip de clasificare a comunității (pe o bază „națională”, și nu pe una „confesională”, de exemplu)? Motivul este că anterior, cu multe secole în urmă, s-a considerat că puterea este dată de la Dumnezeu unui monarh, care domnește prin dreptul nașterii. Dar, odată cu dezvoltarea burgheziei, apare o nouă cerere de putere – aceasta aparține poporului, adică națiunii.
Pe scurt, care este partea bună a multiculturalismului?
Volcov scrie că multiculturalismul elimină tensiunile sociale: încurajează respectul și toleranța față de diferite minorități etnice, devine un motiv de a renunța la xenofobie și șovinism – adică dă fiecărei persoane șansa de a-și realiza (sau de a nu-și realiza) dreptul la diferență.
Și care este partea proastă?
Criticii multiculturalismului există și ei (de exemplu, Merkel, Cameron, Sarcozy). Ei cred că acesta poate provoca distrugerea culturii gazdă. Formarea unui spațiu cultural comun va ajuta la rezolvarea problemei. Dar putem începe de la noi înșine – să permitem unei persoane să vorbească într-o altă limbă, să nu criticăm credința acesteia și să îi permitem să trăiască conform conceptelor sale culturale.
Pentru a verifica cât de bine ați înțeles ce este „multiculturalismul”, vă invităm să faceți acest test.
