ALBASAT
Nisporeni Societate

O femeie a fost tamponată de un automobil pe trecerea de pietoni

O femeie în vârstă de 68de ani a ajuns la spital după ce a fost tamponată de un automobil pe str. Suveranităţii din oraşul Nisporeni. Accidentul s-a produs la 18 decembrie, chiar pe trecerea de pietoni. Oamenii legii investighează cazul.

Victima a fost lovită violent de o maşină de model BMW, la volanul căruia se afla un tănăr de 21 de ani, locuitor al satului Mileşti, raionul Nisporeni. Imediat după ce a tamponat femeia, şoferul a fugit de la faţa locului, însă la scurt timp a fost identificat. Afost solicitată ambulanța, care a transportat victima la spital, fiind în stare gravă.

IURIE PROFIRE, MEDIC CHIRURG-ORTOPED-TRAUMATOLOG AL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI:“A fost transportată de ambulanţa serviciului medical de urgenţă, pe data de 18, la ora 12 şi 19 minute într-o stare gravă, cu traumatism grav, o politraumă însoţită de şoc traumatic, fractura braţului stâng, fractura gambei stângi, şoc traumatic gradul 3. A fost imediat spitalizată în Secţia de Reanimare şi Terapie Intensivă şi a fost stabilizată.”

Potrivit doctorilor, starea femii este relativ stabilă.

 IURIE PANFILE, MEDIC CHIRURG-ORTOPED-TRAUMATOLOG AL SPITALULUI RAIONAL NISPORENI: “A fost transferată azi la orele 10:00 în Secţia de Chirurgie şi acum urmează tratament de deşocare, care trebuie continuat 3 zile, cel puţin pentru stabilizarea bolnavei şi se preconizează tratament chirurgical pentru fracturile braţului şi  gambei.” 

Femeia povesteşte că a văzut că şoferul venea cu viteză mare, însă nu a reuşit să traverseze strada.

 ELIZAVETA BOBOC VICTIMĂ: “Eu m-am dus şi am cumpăra pâine. Eu am zis să trec repede şi venea o maşină cu viteză.  Şi nu am reuşit, m-a atins cu capota maşinii. Tatăl şoferului spune că m-a lovit cu oglinda, dar nu a putut să mă atingă cu oglinda că piciorul e rupt, şi mâna e ruptă. Apoi nu am mai ştiut nimic. A venit cineva şi m-a ridicat. O mână mă ţinea de o parte, şi altă mînă de alta.  Seara a cumpărat maşina şi ieri a făcut accident. Tatăl lui a zis că totul va fi bine, dar ce bine o să fie? Nu a venit nici azi să vadă ce-i cu mine. Luni o să-mi facă operaţie.”

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 VICTOR TRIBOI, ŞEFUL SECŢIEI URMĂRIRE PENALĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: “Deplasându-ne la faţa locului membrii grupei operative de urmărire penală au stabilit faptul  că o persoană de gen msculin, în vârstă de 21 de ani, conducând un mijloc de transport de model BMW, pe trecerea de pietoni de pe str. Suveranităţii din oraşul Nisporeni a tamponat un pieton, care se deplasa regulamentar.  Cazul dat va fi examinat de către angjaţii IP Nisporeni prin prisma prevederilor art. 264, aliniatul 1, Cod Penal al R. Moldova.”

18 decembrie a fost zi neagră pentru raionul Nisporeni. Un alt accident rutier a avut loc la podul dintre satul Zberoaia şi Grozeşti. Un automobil de modelVolkswagen Passat s-a ciocnit cu o maşină Toyota, ce se deplasa pe aceiaşi bandă. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Potrivit informaţiilor preliminare, accidentul s-a produs din cauza ceţii. Poliţia investighează cazul.

Potrivit oameilor legii, de la începutul anului, în raionul Nisporeni au avut loc 21 de accidente rutiere, în urma cărora 5 persoane au decedat, iar altele 29au suferit diverse traumatisme.

Related posts

Mesajul Ambasadorului UE în Republica Moldova cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Albasat

Un protocol privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul, semnat

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.01.2021

Albasat