ALBASAT
Societate

Paștele Blajinilor nu se amână. Oamneii sunt îndemnați să nu meargă la cimitire în grupuri mari

Paștele Blajinilor, care a fost transferat de pe 26-27 aprilie pe 6-8 iunie, nu va fi amânat. Decizia a fost luată, astăzi, de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Oamenii sunt îndemnați însă să nu meargă la cimitire în grupuri mari și să respecte toate măsurile de protecție în contextul epidemiei de coronavirus, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu consideră că evoluția pandemiei va depinde extrem de mult de modul în care în acele zile va fi comportamentul cetățenilor, de modul cum vor respecta regulile, iar aici autoritățile mizează și pe suportul Bisericii.

În cadrul aceleiași ședințe, Comisia a decis să permită, din 5 iunie, întrunirile cu caracter religios, oficierea slujbelor religioase, respectând cerințele de organizare a serviciului divin sau a altor manifestații tradiționale religioase.

Începând cu 8 iunie, centrele comerciale își reiau activitatea pe întreg teritoriul țării. Excepție vor face unitățile comerciale cu profil de alimentație publică și divertisment, care funcționează în interiorul centrelor comerciale.

Din 1 iunie se premit antrenamentele în aer liber pentru sportivii legitimați de Federația de Fotbal, Federația de Badminton, Federația de Caiac-Canoe, Federația de Haltere, Federația Sporturilor Nautice și Federația de Tenis. Procesul de isntruire și antrenament se va organiza exclusiv la centrele sportive, terenuri de sport, bazinele sportive acreditate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării cu respectarea măsurilor epidemiologice. Lista locurilor unde se va permite antrenamentele va fi aprobată printr-un ordin intern al MECC.

La fel, din 1 iunie își reia integral activitatea Agenția Serviici Publice(ASP), cu asigurarea respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției.

Related posts

Volumul deșeurilor transportate la Ţânţăreni poate fi redus semnificativ, PAS

Albasat

Veronica Dragalin: Nu-i investigăm pe protestatari, infracțiunea este finanțarea ilegală a unui partid politic

AlbasatTV, Nisporeni

Droguri de un milion de lei au fost depistate în capitală

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment