ALBASAT
Societate

Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru cei doi luptători K1 acuzați de omor

Procuratura municipiului Chișinău solicită condamnarea la câte 15 ani de închisoare a celor doi luptători K1 (Aurel Ignat și Mihai Pârgaru) , care acum doi ani au bătut până la moarte un tânăr în fața unui club de noapte din capitală, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Procurorii îi acuză de huliganism, vătămare intenționată gravă a integrității corporale, comisă de mai multe persoane şi soldată cu decesul unei persoane.

În prezent, inculpații sunt cercetați în stare de libertate, iar complicele celor doi a fost dat în urmărire. Pronunțarea sentinței în privința celor doi sportivi este fixată pentru 26 iunie, la Judecătoria Chișinău.

Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, când inculpații, împreună cu un complice, l-au bătut crunt pe un tânăr, care a decedat, peste câteva zile, la spital. Victima, Sergiu Bejenaru,  avea 30 de ani, era căsătorit și avea un copil de 7 ani.

Related posts

Renault renunță la mii de angajați în toată lumea și suspendă dezvoltarea în România și Maroc

Albasat

Ambasada SUA la Moscova le cere cetăţenilor americani să plece „imediat” din Rusia

AlbasatTV, Nisporeni

Comisarul european pentru energie spune că nicio țară nu a plătit în ruble pentru gazele ruseşti: „UE nu are astfel de informații”

Albasat

Leave a Comment